20 dec 2024, 15:42
La scurt timp după ce a decolat din Iași, Airbusul A320 Wizz Air care opera zborul W68711 spre Basel a intrat în zonă de așteptare deasupra orașului Vatra Dornei.
20 de minute mai târziu, piloții au informat controlorii de trafic aerian despre decizia de a zbura mai departe spre Budapesta din cauza unei probleme tehnice.
Ulterior, avionul companiei low-cost, înmatriculat HA-LYB, a aterizat în capitala Ungariei la ora locală 10:05 (11:05 ora României), la o oră și 20 de minute după decolarea din Iași.
Zborul de retur, W68722 Basel – Iași, va fi întârziat aproximativ două ore, potrivit BZI.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News