În cadrul ședinței de judecată, Pascu a încercat să convingă instanța să-l lase în arest la domiciliu, argumentând că are probleme de sănătate și că ar respecta toate măsurile impuse de arestul la domiciliu. Însă, judecătoarea a decis ca acesta să rămână în continuare în închisoare.
"Le cer scuze părinților. Am mai vrut să o fac, dar nu am voie să iau legătura cu părțile din dosar. Am probleme de sănătate, probleme la un rinichi. Mi-au fost refuzate cereri de a ieși din penitenciar, una pentru a merge la dentist, cealaltă pentru a fi consiliat de specialiștii Agenției Naționale Antidrog. Am venit cu tata la Constanța cu două zile înaintea accidentului. Tocmai revenisem din Olanda, iar prietenii m-au sunat să mă invite la o petrecere în Vama Veche", a declarat Pascu, conform Antena 3 CNN.
În încercarea de a-și argumenta cererea de arest la domiciliu, Pascu a promis că va respecta toate măsurile impuse și că timpul petrecut acasă l-ar ajuta să decidă asupra viitorului său.
"Promit să respect toate măsurile în arest la domiciliu. Știu că mă voi întoarce condamnat, dar timpul petrecut acasă m-ar ajuta să decid ce voi face. În penitenciar, mama mea a făcut cerere să fiu consiliat de Agenția Națională Antidrog, dar pentru că nu sunt condamnat, solicitarea a fost respinsă", a mai adăugat Vlad Pascu.
Mihaela Olariu, mama lui Sebastian, a exprimat durerea și furia resimțite de familiile victimelor. Ea a reproșat părinților lui Vlad Pascu și autorităților că nu au acționat la timp pentru a preveni tragedia.
"Reproșuri sunt multe, la adresa părinților lui Vlad Pascu și a polițiștilor care au stat degeaba în stradă. Nu știu dacă voi putea să-l privesc pe Vlad Pascu în ochi. Nu știu ce i-aș transmite. L-aș întreba, de fapt, dacă poate să închidă ochii gândindu-se la ce a făcut. Sau poate nici măcar nu-și dă seama ce a făcut. După fața lui, după ce am văzut acolo pe monitorul acela, nu-mi dau seama dacă el gândește ceva", a spus Mihaela Olariu.
Ea a continuat, subliniind că viața s-a oprit în loc în ziua accidentului și că va lupta pentru ca fiul său să primească dreptate, nu răzbunare. Mihaela Olariu a mai adăugat că părinții lui Vlad Pascu ar fi trebuit să se lupte împotriva drogurilor înainte ca tragedia să aibă loc și că toți cei responsabili vor trebui să plătească pentru contribuția lor la această tragedie.
"Reproșuri am să le fac și domnilor polițiști, care au stat de pomană în stradă, care nu și-au respectat jurământul pe care l-au făcut. Cred că, după ce se termină acest proces, va trebui să plătească fiecare om care a contribuit la plecarea copilului nostru de lângă noi", a concluzionat Mihaela Olariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News