„Astăzi, Ziua Eroilor este dedicată nu doar memoriei celor care s-au jertfit pentru ţară în războaiele secolelor trecute, ci a tuturor celor care şi-au închinat viaţa, prin jertfă, Patriei şi Naţiunii române - eroilor şi martirilor din închisorile comuniste, celor căzuţi ca membri ai rezistenţei armate anticomuniste, din Revoluţia din decembrie 1989, sau militarilor români căzuţi în teatre de operaţii, în misiunile internaţionale asumate de România, în ultimele decenii”, se arată în mesajul premierului transmis de Ziua Eroilor.
Premierul reaminteşte că se împlineşte aproape un secol de când România a instituit Ziua Eroilor ca sărbătoare naţională, la început pentru a-i cinsti pe eroii cunoscuţi şi necunoscuţi din Primul Război Mondial, prin sacrificiul cărora a putut fi posibilă Marea Unire de la 1918.
„După 'Pacea de la Versailles' din 1919, România a fost printre primele ţări din Europa care au adoptat măsuri şi au iniţiat acţiuni concrete pentru cinstirea memoriei tuturor eroilor căzuţi pe pământ românesc, inclusiv a celor străini. Cultul eroilor a luat fiinţă, a continuat şi s-a dezvoltat, ulterior, în ţara noastră, după cum stau mărturie numeroasele opere comemorative, printre cele mai cunoscute fiind Mausoleul de la Mărăşeşti sau Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor' din Târgu-Jiu, creaţie a marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, precizează Dăncilă.
În mesaj se mai arată că Guvernul cinsteşte memoria eroilor şi, prin organizarea de manifestări comemorative, îşi exprimă respectul pentru cei care au apărat libertatea şi integritatea poporului român.
„În această zi, îmi doresc ca fiecare să-şi îndrepte gândurile către cei care şi-au dat viaţa pentru ca naţiunea română să rămână puternică şi demnă. Memorie eternă eroilor români căzuţi la datorie!”, îşi încheie Dăncilă mesajul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News