Aceasta a apreciat că cei mai mulţi dintre angajaţii cu contracte suspendate se vor regăsi probabil pe listele pe care angajatorii urmează să le depună la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru salariaţi.
"Situaţia ne arată că sunt în acest moment 400.000 de contracte de muncă cu suspendare de activitate, ceea ce înseamnă că cel mai probabil cele mai multe din aceste persoane se vor regăsi pe solicitările angajatorilor (de acordare a şomajului tehnic - n. r.), dar asta nu înseamnă că toate aceste persoane se vor regăsi acolo. Rămâne să vedem la începutul lunii aprilie pentru prima parte de plată, şi anume pentru 16 - 31 martie, prin solicitările adresate de angajatori, respectiv vom vedea la începutul lunii mai pentru perioada 1 aprilie - 16 aprilie. Reamintesc că decretul domnului preşedinte prin care s-a stabilit starea de urgenţă acoperă perioada 16 martie - 16 aprilie. Ca atare, angajatorii prezintă o primă situaţie aferentă perioadei 16 martie - 31 martie şi a doua situaţie de îndată ce se închide fiscal luna martie, respectiv a doua solicitare va fi începând cu 1 mai pentru perioada 1 aprilie - 16 aprilie", a declarat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a prezentat, vineri, procedura simplificată pentru accesarea de către angajatori a fondurilor puse la dispoziţie de stat pentru plata şomajului tehnic.
Astfel, plata se va realiza în maximum 15 zile de la depunerea documentelor la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, a anunţat vineri Violeta Alexandru.
"Am simplificat procedura prin care companiile pot avea acces la resursele guvernamentale care să le permită să acorde angajaţilor fondurile pentru şomaj tehnic. Am decis să propun echipei guvernamentale completarea Ordonanţei 30/2020, primul act normativ care se referea la şomajul tehnic, urmare a semnalelor pe care le-am primit din partea sindicatelor, patronatelor, companiilor. Au fost mii de mesaje care au ajuns la Guvern, la Ministerul Muncii, la cabinetul premierului prin care oamenii ne-au făcut sugestii din practică legate de procedura privind accesul la resursele guvernamentale pentru şomajul tehnic. Pentru solicitările adresate de companiile a căror activitate a fost încheiată ca urmare a deciziilor autorităţilor, respectiv pentru companiile a căror activitate este afectată de această epidemie total sau parţial, pe baza unei cereri însoţite de o declaraţie simplă, la care se ataşează lista angajaţilor pentru care deja s-a dispus măsura întreruperii temporare a activităţii, în sensul de intrare în şomaj tehnic, se pot depune documentele la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, astfel încât să poată beneficia de fondurile alocate de Guvern pentru aceste costuri. Procedura a fost simplificată şi în sensul reducerii termenului până la care se efectuează plăţile, respectiv de îndată ce actele sunt depuse la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în maximum 15 zile, spre deosebire de prevederea iniţială care se referea la 30 de zile, agenţiile vor efectua plăţile pentru angajator", a arătat vineri ministrul Muncii, într-o conferinţă susţinută la Guvern.
Ea a subliniat că primul pas pe care trebuie să îl facă fiecare angajator este să îşi pregătească documentele astfel ca, la începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 - 31 martie, să aibă documentele gata, să le prezinte la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea efectuării plăţilor.
Totodată, Violeta Alexandru a explicat că angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomaj tehnic.
"Fac precizarea că angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomaj tehnic. Tocmai aceasta este facilitatea pe care a pus-o la dispoziţie Guvernul: plăţile se vor face direct de către AJOFM, astfel încât la începutul lunii aprilie angajatorii să dispună de fonduri pentru acoperirea costurilor de şomaj tehnic. La fel se va întâmpla şi la începutul lunii mai, pentru perioada aferentă lunii aprilie, anume 1-16 aprilie, aşa cum sunt reglementate cele două perioade, cea din martie şi din aprilie de decretul domnului preşedinte. (...) Nu trebuie să plătească nimeni din propriile resurse, urmând să le deconteze de la ANOFM, dacă este angajator cu contracte individuale de muncă, respectiv de la ANPIS, dacă lucrează cu alte forme contractuale. Nu trebuie să plătească (angajatorii, n.r.) de la dânşii, urmând să primească fondurile înapoi. Procedura este că depun aceste documente la începutul lunii aprilie pentru perioada din luna martie acoperită de decret, şi vor primi în cel mai scurt timp banii. Aş vrea să lămuresc acest aspect: nu este vorba de decontarea banilor, ci fiecare angajator se prezintă cu această situaţie, respectiv fiecare PFA sau persoană care lucrează în altă formă contractuală, urmând să primească banii în cel mai scurt timp", a afirmat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a subliniat că declaraţiile depuse de angajatori nu vor fi verificate momentan de autorităţi.
"Aceste reglementări au plecat de la următoarea premisă: avem totală încredere în români. Faptul că am simplificat procedurile înseamnă că avem încredere în angajatori, respectiv în Persoanele Fizice Autorizate, în persoanele care desfăşoară activităţi pe alte forme de muncă legale, că ceea ce ne vor declara dânşii corespunde cu realitatea. Declaraţia pe proprie răspundere vă arată că Guvernul pleacă de la premisa de încredere faţă de toţi cei care vor solicita fonduri guvernamentale. (...) Nu vom face verificări în această perioadă. De aceea insist pe componenta de încredere pe care o avem în români. Eventuale verificări se vor face ulterior, pe baza unui eşantion pe care îl avem în vedere, dar după ce depăşim această perioadă critică. Avem încredere că informaţiile pe care ni le daţi sunt informaţii corecte, care reflectă realitatea. (...) Reiau apelul la toţi angajatorii, toate persoanele care doresc să beneficieze de această resursă pe care statul o pune la dispoziţie în acest moment: pregătiţi documentele, astfel încât la începutul lunii aprilie să poată fi depuse la cele două instituţii-cheie şi să primiţi fondurile în cel mai scurt timp", a declarat Violeta Alexandru.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News