Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța: rezervările turistice din această vară, în creștere
WhatsApp

În Franța, rezervările turistice din sezonul estival au crescut între 5% și 16% față de 2024. Creșterea diferă în funcție de regiune. Tendința a fost observată în primele patru luni, când numărul turiștilor internaționali și veniturile generate au crescut cu 8%.

Datele au fost anunțate de ministrul francez al turismului, Nathalie Delattre, într-un interviu acordat Franceinfo.fr, unde a făcut mențiunea că 2024 a fost un an record pentru sector, atât în ceea ce privește numărul de vizitatori, peste 100 de milioane din străinătate, cât și veniturile care au fost de 71 de miliarde de euro.

Întrebată despre obiectivul prim-ministrului François Bayrou de a atinge 100 de miliarde de euro în venituri până în 2030, Delattre și-a exprimat convingerea că acesta poate fi atins, citând ca exemplu Spania, care a câștigat 126 de miliarde de euro. 

Franța a devenit o țară de tranzit, unde nu atragem turiștii așa cum ar trebui, a precizat ministrul și pentru evitarea si corectarea deficiențelor ar trebui consolidată comunicarea.

 

 

 

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
pixel