Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violeta Alexandru, după vizita în fermele din Germania: "Sunt condiţii civilizate de muncă, dar sunt şi lucruri care trebuie corectate"
WhatsApp
În cea mai mare parte a fermelor din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sunt şi o serie de lucruri care trebuie corectate şi îmbunătăţite, a declarat, joi seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
gov.ro

"Am avut discuţii atât cu români care muncesc sezonier în Germania cât şi cu angajatorii lor, cu asociaţiile de fermieri care sunt foarte active pentru stabilirea unui standard de muncă optim la nivelul tuturor angajaţilor, dar şi cu miniştrii Agriculturii şi Muncii. Toate aceste întâlniri mi-au arătat că în cea mai mare parte, în fermele din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sigur că sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite. Dincolo de condiţiile de muncă am cerut îm mod expres ca românilor să le fie asigurat un minim de protecţie medicală în această perioadă de pandemie. Şi nu în ultimul rând, am avut discuţii aplicate solicitând, şi cred că aţi văzut declaraţiile ministrului Muncii de astăzi, ale domnului ministru Heil (ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil - n.r.) care au arătat efectele imediate ale discuţiilor pe care l-am avut atât în privinţa intensificării controalelor în ferme şi în general în activităţile în care lucrează muncitori sezonieri, inclusiv în domeniul industriei cărnii", a afirmat Violeta Alexandru, la Realitatea Plus.

Citeşte şi: Violeta Alexandru, în Germania. Olguţa Vasilescu a RĂBUFNIT: "Te-ai dus Violeta Alexandru şi te-ai intors..."

Ea a menţionat că deja au fost luate câteva măsuri ferme pentru cei care lucrează în industria de producere şi prelucrare carne în sensul în care de la 1 ianuarie se elimină posibilitatea de a lucra prin subcontractori. Se va asigura un sistem electronic de evidenţa orelor de muncă astfel încât să se elimine orice neînţelegere pe acest subiect.

De asemenea, se va prevedea pentru angajatori obligativitatea de a se menţiona şi a informa autorităţile cu privire la condiţiile de asigurare a transportului şi a cazării, respectiv a condiţiilor de muncă.

Ministrul Muncii a afirmat că s-a întâlnit cu români care i-au spus că sunt mulţumiţi şi a văzut că unii stau în condiţii bune, dar consideră că "în unele locuri e loc de mai bine".

"Am văzut şi români care mi-au spus că şi-au primit salariile la timp. Că nu a existat nicio situaţie în care să întâmpine o problemă şi să nu fie ascultaţi de angajatori", a mai spus Violeta Alexandru.

 

Controale la fermele une lucrează români



Inspecţia Muncii din România, împreună cu instituţiile germane omoloage vor continua să facă verificări în teren, atât în România, la firmele de plasare de forţă de muncă, cât şi în Germania, cu scopul de a preveni situaţii precum cea semnalată de lucrătorii sezonieri din ferma din Bornheim, a anunţat joi Inspecţia Muncii.

Inspectorul general de stat, Mihai Nicolae Ucă, a fost, în perioada 18 - 20 mai 2020, în vizită de lucru în Germania, alături de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pentru a verifica condiţiile de muncă ale cetăţenilor români care muncesc ca lucrători sezonieri în agricultură.

Citeşte şi: Fermele unde lucrează sezonieri români vor fi mai des verificate de autorităţile române şi germane

"Inspecţia Muncii din România va continua, prin campanii de conştientizare şi control, să îi informeze şi să îi sprijine pe lucrătorii români, înainte de plecarea acestora din ţară, cu privire la contractele de muncă pe care urmează să le semneze, în special în ceea ce priveşte prevederile obligatorii ale unui contract de muncă în străinătate. În acest sens, reamintesc că Inspecţia Muncii a înfiinţat o linie telefonică Tel Verde: 021.371.88.33, Suport pentru cetăţenii care vor să muncească în străinătate, şi a alocat alte două linii telefonice directe (021.302.70.52/ 021.302.70.53). Recomand tuturor cetăţenilor români care sunt în căutarea unui loc de muncă în străinătate să apeleze aceste numere de telefon pentru a fi îndrumaţi de inspectori de muncă de specialitate", a declarat,joi, inspectorul general de stat, Mihai Nicolae Ucă, într-un comunicat.

Temele comune de discuţie abordate în toate întrevederile cu oficialii germani au avut în vedere principalele probleme cu care se confruntă cetăţenii români care lucrează pe teritoriul Germaniei, în special în ceea ce priveşte aspectele legate de legislaţia muncii şi de condiţiile contractuale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel