Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
VIDEO. Procurori din Dolj şi Olt, PETRECERE cu ANIMATOARE în plin scandal cu răpirile din Caracal
WhatsApp
În plin scandal după tragediile din Caracal, mai mulţi "oameni de vază" din Olt şi Dolj au fost filmaţi în timp ce petreceau pe un iaht , cu animatoare şi băuturi scumpe.
captura video

Potrivit paginii Observ Tot, acolo ar fi fost prezenţi mai mulţi procurori, judecători şi şefi de poliţie din Olt şi Dolj.

Petrecerea a avut loc pe 3 august, pe un ponton din Dubova, în județul Mehedinți, la o locaţie deţinută de familia Niţu, din Craiova.

Toată distracţia a costat în jur de 5.000 de euro. Totul la numai o săptămână de la dispariţia Alexandrei Măceşanu, care a scos la iveală bâlbâielile grave ale autorităţilor din zonă într-un caz atât de tragic.

Unul dintre procurorii filmaţi la distracţie s-a scuzat spunând că a fost ziua lui şi a ales să petreacă departe de locul evenimentelor din Caracal, iar animatoarele au fost ideea organizatorilor petrecerii şi că invitaţii nu au fost înştiinţaţi de acest lucru. Acesta a fost surprins chiar în timp ce îi turna un pahar în cap unui profesor respectat din Drobeta.

Pe 5 august am împlinit 40 de ani, iar pe 3 august mi-am sărbătorit ziua, la Dubova, însă departe de restul lumii, la 300 de metri de mal. Pe barcă nu au fost dame de companie, ci doar partenerele de viață ale apropiaților mei și câteva dansatoare, angajate ale organizatorilor. Mai mult decât atât, costul băuturilor s-a ridicat la 5-6.000 de lei, iar jumătate din cei 20 de invitați prezenți nu au consumat alcool. În plus, spre finalul petrecerii ne-am udat cu apă, în glumă, cu sticle de Evian de 0,75, așa cum se observă și pe filmare. Este prima oară în viața mea când îmi serbez ziua cu o petrecere de genul acesta, am avut în jur de 20 de invitați”, a declarat procurorul F.R. pentru Cancan.ro.

Pagina Observ Tot a făcut şi lista momentelor din videoclipul de mai jos:

"Au consumat numai alcool de 4500 de euro...

Duty Free /Granița cu Serbia!
Femei plătite, dame de consumație, minore???

06.08, 18:56: Imagini video cu un procuror și un judecător aflați sub influența alcoolului la o petrecere in zona Dubova pe un Yacht.
06.08, 18:56: Escorte și mult alcool
06.08, 18:58: Procurorul Riza Florentin ( cel in tricou alb care ii toarnă în cap alcool unui alt participant)
06.08, 18:58: Judecător Bogdan Cornea la judecătoria Bals
06.08, 18:59: Cel in tricou cu dungi
06.08, 18:59: Șeful poliției Scornicești cel care se ridică de pe canapea la secunda 13
06.08, 18:59: Și cel care ii este turnat alcool in cap
06.08, 19:00: Este Cezar Pahonie profesor la liceul tehnologic din Drobeta Turnu-Severin
06.08, 19:00: Petrecerea a avut loc pe data de 3 august 2019 in plin scandal cu cei din Caracal!", se arartă pe pagina Observ Tot.

Video cu petrecerea:

 

sursa: Observ Tot / Facebook

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel