Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis, marți, că două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, îi transportă pe cei doi bărbați răniți în incendiul de la Inotești, județul Prahova.
Unul dintre zboruri are ruta Otopeni - Viena – Bruxelles – retur, iar celălalt, Otopeni - Târgu Mureș - Graz – retur.
„Echipele medicale care monitorizează pacienții pe timpul zborurilor sunt formate din specialiști din cadrul SMURD și Ministerul Apărării Naționale” , anunță MApN.
Misiunile au fost aprobate de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitărilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cele două aeronave au decolat din Baza 90 Transport Aerian marți, în jurul orei 14.30.
Un incendiu violent a izbucnit, luni seara, la o societate care fabrică produse din țiței, în satul Inotești, localitatea Colceag, din județul Prahova. Două persoane au suferit arsuri grave pe 80% din corp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News