Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Valul de căldură declanșează incendii de vegetație în toată Europa
WhatsApp
Valul de căldură toridă care a lovit Europa a declanșat zeci de incendii de vegetație. Temperaturile au depășit pe alocuri 45 de grade Celsius. 
Un pompier român din Sibiu, aflat în misiune pe insula Rodos, a fost eroul salvator al unui bărbat rănit într-un accident rutier

Mii de pompieri s-au luptat miercuri cu peste 20 de incendii care au făcut ravagii în Portugalia și în vestul Spaniei, amenințând satele și perturbând vacanțele turiștilor, pe fondul unui val de căldură care a ridicat temperaturile la peste 45 de grade Celsius (113 grade Fahrenheit) în unele părți ale Europei, transmite Reuters.

În Franța, sute de pompieri, sprijiniți de șase avioane cu apă, au luptat împotriva a două incendii de vegetație în sud-vestul țării, care au determinat evacuarea a mii de rulote, a declarat prefectul Girondei, Fabienne Buccio. În Santiago de Guarda, în districtul portughez central Leiria, Albertina Francisco se străduia să își stăpânească lacrimile în timp ce un nor de fum negru se ridica deasupra micului sat.

"A fost foarte greu", a declarat Francisco, în vârstă de 42 de ani, care își ajuta sora bolnavă să se evacueze. "Nimeni nu a ajutat - pompierii și avioanele (de bombardament cu apă) au ajuns aici abia acum... Statul trebuie să facă mai mult pentru a ne ajuta".

Unii săteni au salvat animalele de companie, în timp ce alții i-au ajutat pe pompieri să lupte cu flăcările.

Autoritățile din Leiria, Spania, au blocat șoselele

 

În Leiria, unde peste 3.000 de hectare au ars până acum, autoritățile au blocat autostrăzile principale și străzile secundare, deoarece vântul puternic a îngreunat lupta pompierilor cu flăcările. Cea mai importantă autostradă din Portugalia, care leagă capitala Lisabona de Porto, a fost, de asemenea, blocată din cauza unui alt incendiu mai la nord.

Aproape 900 de pompieri se luptau cu trei incendii active numai în Leiria, în timp ce în întreaga Portugalie continentală erau 2.841 de pompieri la sol și 860 de vehicule.

Portugalia, afectată de secetă

 

În regiunea Algarve din sudul Portugaliei, populară printre turiști, un incendiu a izbucnit în orașul Faro și s-a extins la stațiunea de lux Quinta do Lago. Videoclipurile partajate online au arătat flăcările apropiindu-se de vile, arzând palmieri și părți din terenurile de golf.

Aproximativ jumătate din Portugalia, afectată de secetă, va rămâne joi în alertă roșie pentru condiții de căldură extremă, cele mai ridicate temperaturi fiind așteptate în districtele Santarem și Castelo Branco, a anunțat institutul meteorologic IPMA.

Cea mai ridicată temperatură de miercuri a fost înregistrată în orașul Lousa, în centrul țării, la 46,3 grade Celsius, cu un grad sub recordul din 2003.

Pensionarul Antonio Ramalheiro a acuzat gestionarea inadecvată a pădurilor, pe lângă valul de căldură, pentru incendiile de vegetație.

"Este înfricoșător când vine focul", a declarat bărbatul în vârstă de 62 de ani. "Dacă ajunge la casă este un dezastru... pierzi totul".

Cel puțin 135 de persoane au suferit răni, în principal minore, de când au început incendiile în Portugalia, săptămâna trecută, iar aproximativ 800 de persoane au fost evacuate din casele lor, potrivit Autorității de Protecție Civilă.

Incendii puternice de vegetație și în Franța

 

Peste 2.700 de hectare au ars până în prezent în regiunea franceză Gironde, prefectul Buccio a declarat pentru BFM TV. Cel mai mare dintre cele două incendii se află în jurul orașului Landiras, la sud de Bordeaux, unde drumurile au fost închise și 500 de locuitori au fost evacuați.

Celălalt se află de-a lungul coastei atlantice, în apropierea emblematicei "Dune du Pilat" - cea mai înaltă dună de nisip din Europa - situată în zona golfului Arcachon, deasupra căreia au fost văzuți nori grei de fum întunecat ridicându-se pe cer.

Incendiul respectiv a dus la evacuarea preventivă a 6.000 de persoane din cinci campinguri din jur. Aceștia au fost duși la un centru expozițional local pentru a se adăposti.

"Alți rulotiști ne-au trezit în jurul orei 4:30 dimineața. A trebuit să plecăm imediat și să alegem rapid ce să luăm cu noi", a declarat Christelle, unul dintre turiștii evacuați, la BFM TV.

În ajunul Zilei Bastiliei, prefectura Gironde a interzis până luni toate focurile de artificii în orașele și satele aflate în imediata apropiere a pădurilor.

Valul de căldură se extinde

 

Organizația Meteorologică Mondială a avertizat marți că valul de căldură se extinde și se intensifică în mari părți ale Europei.

Având în vedere că schimbările climatice provocate de om declanșează secete, se așteaptă ca numărul incendiilor de vegetație extreme să crească cu 30% în următorii 28 de ani, potrivit unui raport al ONU din 2022, publicat în februarie. În regiunea Extremadura din vestul Spaniei, la granița cu Portugalia, pompierii au luptat cu un incendiu care a cuprins provincia Salamanca din regiunea Castilia și Leon, arzând peste 4.000 de hectare.

Părți din regiunile Extremadura, Andaluzia și Galicia au fost declarate în alertă roșie pentru căldură extremă, a anunțat serviciul de meteorologie spaniol AEMET, adăugând că cea mai ridicată temperatură din țară a fost miercuri de 45,6 grade Celsius în provincia Huelva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel