Într-o curbă, mașina a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
"Un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un copac aflat pe marginea DN 65A. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea gravă a pasagerei, o femeie în vârstă de 21 de ani, din judeţul Neamţ", precizează informarea IPJ Teleorman.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii rutieri.
Un alt accident rutier, în care a fost implicat un microbuz cu şase persoane şi un autoturism, a avut loc, sâmbătă, 11 noiembrie, în localitatea Arpaşu de Jos, informează ISU Sibiu.
O femeie a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu şase persoane şi un autoturism, produs pe DN1, în localitatea Arpaşu de Jos, informează ISU Sibiu.
"Un echipaj SMURD a intervenit de urgenţă pe DN1 în localitatea Arpaşu de Jos la un accident rutier. Echipajul a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 56 de ani care acuza dureri abdominale şi de membre. Aceasta este transportată la UPU Sibiu, conştientă. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital", a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ştefan.
Accidentul a fost produs de un şofer din Braşov, care a intrat cu autoturismul în remorca microbuzului.
"În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Braşov - Sibiu, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din judeţul Braşov, nu a păstrat distanţa şi a intrat în coliziune cu remorca unui microbuz transport persoane, cu 6 pasageri, condus în faţa sa de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din judeţul Vrancea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News