Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român, care a trimis rudelor bani din Italia ca să-i cumpere o locuință, a ajuns să fie musafir în casa pentru care a muncit
WhatsApp
Un tânăr din Iași a solicitat un ordin de protecţie împotriva cumnatului său, căruia îi trimisese banii pentru care muncea în Italia  pentru a-i cumpăra o locuință. Doar că ruda sa a ajuns să se simtă stăpân pe locuință și să intre cu forța peste el și soția sa în casă.

Românul spune că a lucrat ani de zile în Italia pentru a-și face un rost. Cu banii stânşi, l-a mandatat pe cumnatul său, M.I., să-i cumpere o casă în Bârnova, în care s-a mutat împreună cu soţia sa, după întoarcerea în ţară. Doar că M.I., care se ocupase şi de amenajarea locuinţei, începuse să o considere ca fiind a lui. De aici şi un conflict surd, care a răbufnit acum două săptămâni.

Conform plângerii depuse de ieşean la Judecătorie, în noaptea de 23/24 iunie, în jurul orei 2.00, cumnatul său a forţat poarta şi a intrat în curte, după care a lovit cu piciorul uşa de la intrare şi a intrat în casă. M.I. l-ar fi lovit de mai multe ori cu pumnii şi picioarele, spunând că vrea să îl omoare. Ieşeanul a scăpat cu fuga, relatează Ziarul de Iași.

În faţa magistraţilor Judecătoriei, pârâtul a afirmat că lucrurile nu stau aşa cum au fost prezentate. El a cerut respingerea acţiunii, invocând faptul că legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice nu ar fi aplicabilă. De asemenea, ar fi intrat cu forţa în imobil crezând că acolo e mama sa. Ar fi existat un schimb de replici cu reclamantul, dar atât. I.M. nu a explicat însă de ce considerase normal să-şi viziteze mama la ora 2 noaptea, forţând uşa.

A trimis bani din Italia pentru o locuință, dar a ajuns să fie musafir în casa lui

 

În analiza cazului, judecătorii au luat în considerare faptul că legea privind combaterea violenţei în familie se aplică şi rudelor prin alianţă, nu doar celor de sânge. De asemenea, locuinţa din Bârnova nefiind proprietatea lui I.M., acesta nu avea nicio justificare de a se afla acolo şi, mai mult, de a forţa intrarea. "Imobilul a fost într-adevăr achiziţionat de către reclamant şi soţia sa cu concursul pârâtului, acesta fiind mandatat să efectueze unele lucrări de amenajare a locuinţei în scopul folosinţei acesteia.

Cu toate acestea, imobilul este proprietatea exclusivă a reclamantului şi soţiei acestuia. Astfel fiind, nu este admisă nicio îngrădire a dreptului de proprietate al acestora, fără încuviinţarea unei autorităţi şi fără o justificare legală", au precizat judecătorii. Aceştia i-au interzis lui I.M. să se mai apropie de cumnatul său ori de locuinţa acestuia, la mai puţin de 100 de metri. I.M. nu va avea dreptul nici să ia legătura cu reclamantul, nici măcar telefonic. Magistraţii au stabilit pentru aceste măsuri cel mai lung termen permis de lege, respectiv 6 luni. Apelul împotriva sentinţei a intrat miercuri pe rolul Tribunalului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel