Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a murit subit după ce a intrat într-o casă de pariuri sportive
WhatsApp
Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, a murit subit la scurt timp după ce a intrat într-o casă de pariuri sportive la la Constanţa.
Un român a murit subit după ce a intrat într-o casă de pariuri sportive

Tragedia s-a întâmplat sâmbătă, puțin după ora 19, iar casa de pariuri este situată chiar în centrul orașului.  Cei care se aflau în interiorul casei de pariuri sportive spun că bărbatul nici măcar nu a apucat să se așeze la o masă, când dintr-o dată a început să se simtă rău, apoi s-a prăbușit la pământ. 

Angajata casei de pariuri a sunat la 112 și a solicitat și ajutorul firmei de pază.  La faţa locului au fost trimise două echipaje de salvare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă, însă, din păcate pentru tânăr, nu s-a mai putut face nimic. 

Nu era prima oară când bărbatul venea la pariuri sportive. Se pare că acesta suferea de mai multe afecțiuni, printre care și diabet. Trupul tânărului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei morții, iar polițiștii fac cercetări pentru a afla împrejurările în care a survenit decesul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel