Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un partid din Ungaria și-a făcut propria ARMATĂ PRIVATĂ împotriva ROMILOR
WhatsApp
Partidul extremist Mi Hazank a înfiinţat o grupare paramilitară intitulată Legiunea Naţională.

Partidul extraparlamentar ungar Mi Hazank a înfiinţat o grupare paramilitară intitulată Legiunea Naţională, ce are ca scop 'educaţia de apărare, păstrarea tradiţiilor militare şi ajutorul pentru salvarea de vieţi şi bunuri în situaţii de dezastre naturale', a anunţat marţi Laszlo Toroczkai, liderul acestei formaţiuni naţionaliste radicale, transmite MTI, citat de Știrile PRO TV.

Toroczkai a insistat că noua organizaţie nu este o succesoare din punct de vedere legal a Gărzii Ungare, scoasă în afara legii, dar îi împărtăşeşte ideologia.

„Factorii care au condus la crearea Gărzii Ungare nu au fost eliminaţi, ci s-au înmulţit”, a explicat el.

„Oameni hotărâţi care vor să facă ceva pentru ei înşişi au dreptul să-şi organizeze propria apărare”, a adăugat Laszlo Toroczkai.

 

A marcat 10 de ani de la înfiinţarea armatei naţionale

 

El a ţinut să marcheze împlinirea a 10 de ani de la înfiinţarea armatei naţionale, care, sub conducerea lui Miklos Horthy, „a epurat ţara de comunişti”.

Exact însă ca în anul 1919, ţara „se îndreaptă spre anarhie”, a continuat Toroczkai, menţionând „un partid ţigănesc care vizează formarea unei provincii ţigăneşti independente” şi „oraşul Torokszentmiklos (din estul Ungariei), unde un clan ţigănesc îi ţine sub teroare pe locuitori”.

Legiunea Naţională îşi propune să lupte împotriva „anarhiei şi a infractorilor”, precum şi „să-i sprijine pe miile de unguri daţi afară din case”, a mai spus Toroczkai.

 

Debutul public pe 1 iunie

 

Legiunea Naţională, condusă de un fost membru al Legiunii Franceze, Laszlo Fodelmesi, îşi va face debutul public pe 1 iunie, la Szeged, în sudul ţării, a indicat liderul formaţiunii Mi Hazank.

El a mai precizat că partidul îşi menţine intenţia de a desfăşura un protest la Torokszentmiklos, în pofida interdicţiei dictate recent de poliţie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel