Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un gălățean și-a incendiat apartamentul de patru ori. Pompierii au evacuat persoanele din bloc
WhatsApp
Un gălățean și-a incendiat apartamentul de patru ori, punând în pericol tot blocul în care locuiește. Ultimul incendiu a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când pompierii s-au luptat cu flăcările și i-au evacuat pe locatari. 

Incendiul a avut loc noaptea într-un bloc din orașul Galați. La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați. Din cauza fumului gros, pompierii au evacuat opt persoane din apartamentele învecinate. Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din casă după ce au văzut flăcările.

Pompierii au reușit să stingă flăcările și nu au existat victime. Pagube sunt la trei apartamente cărora le-au fost afectate ușa și tencuiala. De asemenea, a fost deteriorată instalația electrică de pe casa scării.

Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată a proprietarului, au stabilit pompierii. Aceștia susțin că bărbatul a mai provocat încă trei incendii în trecut, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel