Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Contrabandă de arme în România. Un revolver din Slovacia, vândut ilegal unui român
WhatsApp
Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, după ce unul dintre ei a furat la Bratislava un revolver marca Arminius, pe care l-a adus în România, fiind cumpărat de ceilalţi doi inculpaţi.
Italia. Un bărbat încearcă să își apere soția de doi români agresivi, dar împușcă un al treilea om nevinovat

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, unul dintre inculpaţi, care este acuzat şi de contrabandă, a sustras, pe 16 iunie 2016, o armă scurtă letală tip revolver, împreună cu cartuşele aferente acesteia, din oraşul slovac Bratislava, a introdus-o în România pe la Cenad, fără să declare organelor de poliţie de frontieră, s-a deplasat la domiciliul său din oraşul Bocşa, iar după câteva zile a vândut-o celui de al doilea inculpat. Cei doi nu erau autorizaţi pentru deţinere, port şi folosire a armelor scurte letale.

Arma a fost vândută de primul cumpărător celui de al treilea inculpat, care a deţinut-o până la 7 martie 2017, când a predat-o organelor de poliţie la solicitarea acestora, deoarece nici el nu era autorizat pentru deţinere, port şi folosire a armelor scurte letale.

Arma Arminius, model model HW 38, cu percuţie centrală, a fost furată împreună cu 18 cartuşe de calibrul 38 special.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Reşiţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel