"În baza Notei de Constatare nr. DI/I/1583 in 15.10.2019, întocmită de Direcția de Specialitate din cadrul CNSAS, în care se regăsesc următoarele elemente: domnul Cataramă Viorel figurează în dosarul fond informativ nr. I 542786 (cotă CNSAS), titlular VRHP Domnia sa, economist la Întreprinderea de Comerț exterior „Tehnoforestexport", ulterior (din ianuarie 1987) reprezentant în România, prin intermediul Oficiului „Argus", al firmei olandeze „Belco" – partener comercial al ICE „Tehnoforestexport", figurează în dosar cu numele real, precum şi în calitate de candidat la recrutare, în atenţia unităţii centrale a Securităţii cu atribuţii pe linia întreprinderilor de comerţ exterior.
În dosarul I542786 (cotă CNSAS) titlular VRHP, s-au identificat documente în care i-a fost atribuit de către ofiţerii de Securitate numele conspirativ „VIOREL", cât şi documente olografe, semnate de căre domnul Cataramă Viorel atât cu numele real, cât şi cu numele conspirative „W" şi „Voicu", se arată într-o adeverință publicată de CNSAS, citată de Mediafax.
Cataramă nu a fost însă colaborator al Securității.
Potrivit aceluiași document, Direcția de Specialitate a identificat mai multe informații pe care Viorel Cataramă le-a transmis Securității, între care se regăsește o notă din 12.09.1985, olografă, semnată cu numele real.
"Subsemnatul Cataramă Viorel, economist la Serviciul 430, referitor la derularea contractului extern cu firma Belco - Belgia, vă aduc la cunoştinţă următoarele: De la preluarea de către mine a acestei firme (apr. 1985), am observat că patronul firmei, domnul HVR, deţine - privitor la mobila executată şi livrată de CPL Oradea - informaţii pe care Tehnoforest nu le deţine.
Întrucât firma foloseşte aceste informaţii fără ştirea noastră, sub semnătura tov. dir. ID, s-a expediat la CPL un telex (numărul 34830/31.05.1985) pe care îl anexez la prezenta notă. Spre surprinderea noastră, acest telex a ajuns la cunoştinţa firmei Belco în RSR, domnul ŞL, şi implicit la conducerea firmei străine.
Din informațiile pe care le dețin, ginerele d-lui Ș. arh. F.A. lucrează la CPL ORadea în compartimentul proiectare. În trecut tov. F. a fost invitat în Olanda de către firma de proiectare modele noi de mobilie. Tov. F. și dl. L. susțin că din partea firmei a sosit o nouă invitație pentru anul 1985, solicitându-mă atât pe mine, cât și pe șeful meu (C.T.) și pe tov. dir. D să le comunicăm detalii despre această invitație. Eu personal nu cunosc nimic despre această invitație", se arată în adeverința CNSAS.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News