Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UK. Manuscrise ale lui Galileo Galilei și Isaac Newton, furate de români. Lovitură de 3 milioane euro
WhatsApp
Procurorii DIICOT au descoperit, în urma unei percheziţii domiciliare efectuate în Neamţ, mai multe obiecte de patrimoniu - cărţi şi manuscrise vechi - despre care există indicii că ar fi fost sustrase din Marea Britanie în perioada 2017 - 2019.

Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii.

"Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărţile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo şi ale lui Isaac Newton, precum şi ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Aceste opere sunt de importanţă internaţională şi sunt de neînlocuit", se arată în comunicatul DIICOT.

Acţiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă "Brookes'', încheiat în 2017, la nivelul Eurojust, între România, prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism, şi Marea Britanie - Serviciul De Procuratură al Coroanei şi Poliţia Metropolitană, ulterior fiind extins şi cu Procuratura din Milano - Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori şi poliţişti britanici, români şi italieni.

La percheziţii au participat procurorii din cadrul structurii centrale a DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel