Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE acordă 240 de milioane de euro agricultorilor din România, "afectați" de cerealele din Ucrina 
WhatsApp
UE acordă o nouă sumă de bani agricultorilor din România afectați de scăderea prețurilor la cereale ca urmare a invadării pieței de produsele care vin din Ucraina. 

Comisia Europeană a aprobat, vineri, o schemă de ajutoare în valoare de 241 milioane euro (1,2 miliarde de lei) notificată de România pentru sprijinirea producătorilor agricoli, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

Schema prevede 300 000 euro pentru fiecare beneficiar



În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Măsura va fi deschisă producătorilor agricoli de plante, în special producători de cereale de iarnă şi rapiţă, care sunt în pericol să îşi piardă lichiditatea financiară din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă provocate de invazia rusească din Ucraina.

Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel