Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei români și-au pus bunica decedată în mașină și voiau s-o transporte acasă ca s-o înmormânteze 
WhatsApp
Cadavrul unei femei a fost găsit într-o mașină care mergea din București în Ialomița. Cercetările au scos la iveală că femeia a murit într-o locuință, iar rudele ei au decis să o ducă în Ialomița cu mașina.
Italia. Român prins la volan sub influența dorgurilor. Mai multe permise au fost confiscate în urma controalelor carabinierilor

Polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați, joi seara, de către un bărbat, că mai multe persoane transportă cu un autoturism, spre județul Ialomița, un cadavru.

Autoturismul a fost oprit, iar în acesta a fost găsit cadavrul unei femei de 93 de ani.

Atât autoturismul, cât și cele 3 persoane care transportau cadavrul, respectiv doi bărbați și o femeie, în vârstă de 30, 47 și 55 de ani, au fost conduse la Poliția Voluntari pentru cercetări.

Din cercetări a reieșit că femeia de 93 de ani a murit într-o locuință din București, iar cele 3 persoane transportau cadavrul acesteia, în județul Ialomița, unde urma să o înmormânteze.

Serviciul de Medicină Legală Ilfov a ridicat cadavrul femeii pentru necropsie. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel