"Sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asigurată permanent cu jandarmi, conform Hotărârii de Guvern nr. 1486 din 2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi. S-au luat măsuri de ordine şi siguranţă publică şi în zona exterioară a obiectivului, având în vedere prezenţa a două grupuri de persoane", precizează un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.
Sursa citată recomandă participanţilor la protest să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate şi să adopte un comportament civilizat.
"Suntem în măsură să adaptăm dispozitivul de jandarmi în funcţie de numărul de persoane prezente în spaţiul public, cu scopul de a nu periclita bună desfăşurare a activităţilor instituţiei şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică", se arată în comunicat.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
Când Dragnea a ajuns la Înalta Curte, oamenii au început să se îmbrâncească. Doi bărbaţi au fost ridicaţi de jandarmi în urma busculadei şi duşi în clădirea instanţei.
La Instanţa supremă au venit de dimineaţă protestatari care strigă împotriva lui Dragnea, dar şi mulţi susţinători ai liderului PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News