Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei băieți români, de 7 și 8 ani, dispăruți de joi dimineață, dă ce au urcat într-un autobuz
WhatsApp
Trei copii din Techirghiol, doi de 7 ani şi unul de 8 ani, au fost daţi dispăruţi. Ultima dată ei au fost văzuţi în Eforie. Zeci de poliţişti au plecat pe urmele lor şi au reuşit să-i găsească, însă de ieri.

 Vineri, 18 iunie, în jurul orei 09.40, poliţiştii oraşului Techirghiol au fost sesizaţi cu privire la dispariţia a trei minori, IUSEIN GHIUNEY, ALI GELIL, ambii de 7 ani şi ISMAIL SAIN, în vârstă de 8 ani, toţi din oraşul Techirghiol.  

„La data de 17 iunie, în jurul orei 11.00, cei trei minori au plecat, în mod voluntar, de la adresa de domiciliu, fără a reveni până în prezent”, transmite IPJ Constanţa. Copii locuiesc în aceeaşi curte şi sunt rude.

Aproximativ 40 de poliţişti, un criminalist şi un câine de urmă, participă la căutare celor trei copii, în special pe raza localităţilor Eforie, Agigea, Lazu, dar şi in municipiul Constanţa. În activităţile de căutare sunt angrenaţi şi jandarmi şi poliţişti locali Din primele cercetîri, copiii au urcat într-un autobuz care s-a îndepărtat către Eforie.

Conform IPJ Constanţa, la data dispariţiei, unul dintre minori purta haine de culoare închisă, cel de-al doilea pantaloni negri şi o bluză albă, iar al treilea minor purta pantaloni de culoare deschisă şi bluză neagră cu mâneci albe.

UPDATE: Cei trei copii au fost găsiţi în staţiunea Mamaia, în zona clubului Nuba. Se pare că s-au plimbat la întâmplare cu mai multe autobuze, aşa au ajuns în Eforie, apoi în Mamaia, potrivit Adevarul.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel