Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Transportatori: România va pierde 200.000 de şoferi profesionişti din cauza reformei UE
WhatsApp
După trei ani de negocieri intense, Uniunea Europeană a adoptat o reformă a transportului rutier care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale şoferilor şi evitarea distorsionării concurenţei, informează AFP.
Foto ILUSTRATIV

Această reformă este însă taxată drept “protecţionistă” de ţările membre din Est, iar transportatorii români susțin că țara noastră va pierde aproximativ 200.000 de şoferi profesionişti.

Parlamentul European a aprobat, miercuri, propunerile legislative din Pachetul Mobilitate 1, respingând o serie de amendamente, de fiecare dată cu o largă majoritate.

Noile reguli impun camioanelor să se întoarcă la centrul operaţional al firmei la fiecare opt săptămâni. De asemenea, se interzice efectuarea repausului săptămânal normal în cabina camionului şi o limitare a cabotajului, adică posibilitatea unui transportator să facă mai multe încărcări şi descărcări într-o ţară unde a ajuns în cadrul unei livrări internaţionale.

Propusă de Comisia Europeană în luna mai 2017, această reformă a dat naştere unei dispute între ţările din Vest, în frunte cu Franţa şi Germania, şi cele din Europa de Est (în special România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia), acuzate de dumping social, potrivit Agerprestransportatori, directiva UE.

 

„O victorie a lobby-ului ţărilor din Vest”

 

Adoptarea acestei reforme este, pentru transportatorii polonezi, “o victorie a lobby-ului ţărilor din Vest”. Omologii lor români de la UNTRR deplâng faptul că “Parlamentul European îngroapă industria de transport rutier internaţional din România. Pe termen mediu şi lung România va pierde aproximativ 200.000 de şoferi profesionişti, inclusiv familiile lor şi se va confrunta cu o criză fără precedent pe piaţa muncii”.

Ministerul Transportului din Bulgaria a calificat reforma drept “inacceptabilă” şi a anunţat că va face recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva mai multor dispoziţii din regulament.

În schimb, organizaţiile de transport rutier din Franţa, Germania şi ţările nordice (Danemarca, Norvegia şi Suedia) au salutat adoptarea acestei reforme, la fel ca şi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC). În opinia secretarului general al ETUC, Per Hilmersson, reforma “va împiedica companiile să forţeze şoferii să petreacă mai multe luni departe de casă şi să îi lipsească de un salariu decent şi de asigurări sociale”.

 

Autorităţile de la Varşovia vor sesiza Curtea de Justiţie a UE

 

În Parlamentul European, grupul Renew Europe a salutat ceea ce a numit un “progres” iar social democraţii au menţionat măsurile care îmbunătăţesc securitatea rutieră. În schimb, ultraconservatorii din grupul CRE au denunţat regulile discriminatorii care vor scoate în evidenţă şi mai mult diviziunile dintre ţările bogate şi ţările sărace. De asemenea, CRE a atras atenţia asupra impactului ecologic al obligaţiei camioanelor de a reveni în mod regulat în ţara lor de origine.

Un pachet “care afectează mediul, transporturile şi reconstrucţia economiei UE după pandemie”, a apreciat ministrul polonez al Infrastructurii, Andrzej Adamczyk, care a precizat că autorităţile de la Varşovia vor sesiza Curtea de Justiţie a UE.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel