Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
TRAGEDIE. Un ȘOFER a INTRAT cu MAȘINA într-un grup de COPII. Bilanțul victimelor (VIDEO)
WhatsApp
Un vehicul a intrat astăzi în plin într-un grup de copii în vestul Japoniei, accident soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi între care unii se află „în stare critică”, a anunţat poliţia niponă, citată de AFP.

Accidentul s-a produs în cursul dimineţii la Otsu, localitate în prefectura Shiga, nu departe de Osaka. Vehiculul a 'lovit o coloană de 13 copii de creşă şi trei educatoare care mergeau pe trotuar', a indicat poliţia.

Un băieţel şi o fetiţă, de doi ani fiecare, şi-au pierdut viaţa, conform sursei citate.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziune, grupul de copii de 2-3 ani se afla lângă o trecere de pietoni atunci când maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe trotuar după coliziunea cu un alt vehicul la o răscruce de drum.

'Printre răniţi sunt de asemenea copii în stare critică', a precizat poliţia, potrivit căreia o femeie de 62 de ani conducea maşina incriminată, în timp ce o alta de 52 de ani se afla la volanul autoturismului accidentat. Cele două şoferiţe au fost arestate sub suspiciunea de 'şofat neglijent'.

Copiii de la grădiniţe şi creşe din Japonia merg foarte des să se joace în aer liber în parcurile din vecinătatea instituţiilor sau ies afară în cadrul exerciţiilor regulate de evacuare în caz de cutremur sau tsunami, notează AFP.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel