20 dec 2024, 15:42
Polițiștii din Brașov au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 că un băiat, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla în curtea unui imobil situat pe raza localității Hărman, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Din păcate, din cauza rănilor grave suferite, băiețelul a decedat.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Primele informații sunt că tatăl efectua manevra de mers cu spatele în curtea casei și nu a văzut copilul care se afla în spatele mașinii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News