Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tragedia în Prahova. Un șofer a murit strivit sub propriul TIR
WhatsApp
Un bărbat de 52 de ani, din Prahova, a murit, marți, după ce a fost strivit de un TIR lăsat neasigurat în pantă. Bărbatul încerca să umple cu aer sistemul de frânare, când camionul a luat-o la vale. 
Foto ARHIVĂ

Reprezentanții Ambulanței Prahova au transmis că accidentul s-a produs în localitatea Predealul Sărari, iar bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost strivit de TIR.

„Era în stop cardiorespirator iresuscitabil, traumatism toracic forte prin strivire. Am intervenit cu un echipaj cu asistent iar ulterior cu un echipaj cu medic", au precizat sursele citate.

La rândul lor, reprezentanții Poliției Prahova au declarat că accidentul a avut loc în timp ce bărbatul încărca cu aer sistemul de frânare al TIR-ului, parcat la bărbat acasă.

"Se pare că vehiculul ar fi fost neasigurat corespunzător, fapt pentru care s-a deplasat aproximativ 6 metri strivind conducătorul între capul tractor și gardul imobilului", au transmis reprezentanții IJP Prahova, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel