Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Top motive hilare pentru care românii sună la 112: Nu pot dormi sau probleme de erecție
WhatsApp
Românii sună la 112 pentru dureri de unghii, insomnii, probleme de erecție sau pentru că vor pur și simplu să se plimbe cu salvarea. Un vasluian a minţit că îi naşte soţia, imitând scâncetele unui nou-născut, pentru că voia să ajungă în oraș, dar drumul era înzăpezit.
Sursa foto: captură Antena 3

Pe parcursul acestui an, gălățenii au reclamat tot felul de situații la 112.

O femeie a anunțat la serviciul de urgență că o doare o unghie, alta că i-a ieșit o pată pe față, în timp ce o tânără i-a anunțat pe operatori că are menstruație prelungită.

Angajații Serviciului de Ambulanță Județean s-au confruntat și cu o situație inedită în care o femeie a spus că a fost violată cu un morcov, prezentând leguma drept probă.

„Am avut un caz special anul acesta. O salvare de la Serviciul de Ambulanța Galați a luat o femeie care susținea că a fost violată cu un morcov. Avea morcovul într-o sacoșă. Femeia a fost dusă la ginecologie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Galați, Mihai Polinschi.

De ce sună bărbații la 112 

 

Bărbații, în schimb, au sunat la 112 și s-au plâns de dureri de picioare, de măsele și de insomnii.

Mulți gălățeni solicită ambulanța pentru a nu sta în sala de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, dar au fost și solicitări de transport cu salvarea, în regim de taxi, dintr-un punct în altul în orașul Galați.

Nici salvatorii din Vrancea nu duc lipsă de apeluri ciudate la 112.

De la începutul anului până în luna septembrie, operatorii au preluat 39 de apeluri care ulterior s-au dovedit a fi alarme false. Au fost apeluri pentru deblocarea unor uși, iar proprietarii dormeau în interior, dar și solicitări pentru salvarea unor animale care nu au fost găsite la locul indicat.

În Gorj, o solicitare ciudată a fost făcută în aprilie, când un bărbat dintr-o localitate aflată în apropiere de Târgu-Jiu a sunat la 112 și a cerut intervenția unui echipaj de la Ambulanță, susținând că are „tulburări”. Medicii au descoperit la fața locului că, de fapt, avea probleme cu erecția.

„A fost solicitată ambulanța, un echipaj de ambulanță, pentru un pacient de sex masculin, pentru tulburări. Ajuns la fața locului, echipajul de ambulanță a constatat că, de fapt, pacientul solicitase ambulanța întrucât nu avea erecție. A trebuit să-l ia, l-a transportat la UPU și de acolo au început să-l plimbe pentru analize. El a sunat la 112. Avea tulburări și în final, când a ajuns ambulanța acolo, a spus de ce chemase ambulanța. l-au dus la spital, pentru că nu aveam cum să-l lăsăm acasă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul SJA Gorj, Constantin Mitroi.

Apeluri absurde au fost făcute şi către Serviciul de Ambulanţă Vaslui. Cele mai multe dintre acestea sunt din localităţi din judeţ, iar oamenii apelau 112 pentru a ajunge mai repede şi mai uşor în Vaslui.

A imitat scâncetul copilului 

 

Spre exemplu, un bărbat din Fereşti a minţit că îi naşte soţia pentru că voia să ajungă în Vaslui, iar drumul era înzăpezit.

„A sunat și a anunțat soția sa, gravidă cu gemeni naște acasă și are nevoie urgentă de ambulanță. Pentru a fi convingători, soțul, soția și un fiu de 14 ani au început să plângă în receptor, imitând scâncetele unui nou-născut. Apelanții au fost atât de convingători încât ambulanța a plecat la caz, având ca antemergător o mașină de deszăpezit. Ajuns în sat, echipajul a constatat că apelul fusese fals și că bărbatul care sunase voia să ajungă în oraș, la Vaslui, iar autoritățile nu deblocaseră drumul înzăpezit", a declarat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.

O femeie din Siliştea, gravidă în luna a opta, a apelat serviciul de urgenţă spunând că i-a venit sorocul. În ambulanţă a spus echipajului că nu are contracţii, dar că soţul voia să o ia la curățat grădina de buruieni şi ea nu voia să stea în soare.

Tot pentru a ajunge mai repede în Vaslui, un bărbat din satul Duda a spus operatorilor din dispercerat că vomită şi că nu poate să se ţină pe picioare.

„Transportat la spital, bărbatul a sărit de pe targă, spre surprinderea medicilor. Ulterior, a mărturisit că voia să ajungă în Huși ca să prindă microbuzul spre București și nu avea cursă din sat la o oră așa târzie", a explicat Daniel Ungureanu.

Ca să fie sigur că prind un microbuz spre Braşov, doi tineri de 17 şi 19 ani din Fîstîci au apelat 112 şi au spus că băiatul de 17 ani are dureri în piept şi nu poate să respire. Cei doi au profitat de faptul că minorii au dreptul la însoţitor, au fost duşi la Spitalul Judeţean Vaslui, unde au refuzat consultul şi spitalizarea, explicând că trebuiau să prindă un microbuz care pleca spre Braşov la ora 7 şi pentru că nu aveau cum să ajungă altfel în Vaslui, au solicitat ambulanţa.

O criză de stomac a simulat o tânără de 18 ani din Văleni.

„Ambulanţierii au găsit-o la domiciliu îmbrăcată în rochie mulată, scurtă, cu tocuri de 15 centimetri. Tânăra se ţinea de stomac şi a fost dusă la Spitalul Judeţean Vaslui. Ajunsă la destinaţie, fata a recunoscut nonşalant că de fapt avea întâlnire cu iubitul ei şi cum acesta a sunat-o să-i spună că nu are bani de benzină pentru a o duce la club, a simulat problema de stomac pentru a ajunge la oraş", a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

A înghițit o șopârlă 

 

Tot pentru a ajunge la timp undeva, un bărbat de 42 de ani din Lingurari a sunat la 112 la ora 4 dimineaţa şi a spus că a înghiţit o şopârlă.

„Crezând că e vorba despre o persoană cu afecţiuni psihice aflată în criză, a fost trimis un echipaj al Staţiei Judeţene de Ambulanţă. De fapt, bărbatul trebuia să ajungă la Tribunalul Vaslui unde era citat într-un proces. A vrut să ajungă gratis şi a spus la telefon ce i-a trecut prin minte pe moment", spune Daniel Ungureanu.

Încercând să se răzbune pe fosta soţie, un bărbat din Fruntişeni apelează de doi ani 112 şi anunţă că cei doi copii ai lor au păţit diverse lucruri, fie că au căzut de pe casă, fie că au fost loviţi de cai sau că au fost otrăviţi.

„Doi soţi de 60, respectiv 65 de ani, din Costeşti, sat aflat la aproximativ 20 de km de Vaslui, au pus un echipaj de Ambulanţă pe drumuri de două ori la interval de câteva minute, dintr-o ambiţie. Cei doi erau în stare de ebrietate şi au simulat la telefon un infarct. Medicul ajuns la faţa locului a fost refuzat, cei doi soţi spunând tranşant că au sunat doar ca să verifice promptitudinea. Fiind certaţi că abuzează de acest serviciu în timp ce alţi oameni bolnavi cu adevărat trebuie să aştepte, bărbatul a spus:. După ce echipajul de Ambulanţă a plecat, cei doi au aşteptat 10 minute şi au sunat din nou la 112, simulând infarctul. Echipajul a fost întors din drum, iar bărbatul satisfăcut le-a spus:", a povestit Daniel Ungureanu.

O gravidă din Codăeşti, aflată la a treia sarcină, a sunat la 112 pentru că-i venise sorocul, dar a refuzat să urce în ambulanţa chemată pentru că avea rufe de spălat. După 2-3 ore a sunat din nou şi aproape a născut în ambulanţă, a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel