Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tonel Pop, acuzaţii GRAVE la adresa DIICOT: "Au făcut totul pe ASCUNS! Mă simt URMĂRIT"
WhatsApp
Avocatul familiei Melencu susţine că anchetatorii încearcă să îl ţină departe de mersul anchetei, deşi avocaţii au dreptul să pună întrebări celor audiaţi. Tonel Pop a spus că a aflat pe surse că familia lui Gheorghe Dincă va fi audiată, deşi el a depus solicitare în acest sens. Mai mult, avocatul spune că se simte urmărit şi vrea să ştie dacă DIICOT  a alocat bani pentru itnerceptarea celor care vorbesc împotriva DIICOT-ului, inclusiv familiile victimelor sau chiar jurnalişti.

"În momentul ăsta, mi s-a spulberat orice brumă de încredere în anchetatori. Am aflat că familia acestui inculpat va fi audiată astăzi. DIICOT dă către familie, către mine, care am dreptul să particip la orice act de cercetare și urmărire penală, note de genul: următoarele două săptămâni, vom avea activități la Caracal, pe la București și pe nu știu unde. Cu toate că am făcut cerere expresă să spună exact ce activități, unde şi când, cu toate că am venit aici şi au spus 'nu, dom`ne, nu avem actiivităţi, am dat și noi așa'", a spus Tonel Pop, la intrarea în sediul DIICOT.

 

Tonel Pop: "I-au citat pe ascuns!"

 

Avocatul familiel Melencu acuză că a fost lăsat pe dinafară din mersul anchetei, deşi are dreptul să fie la curent cu toate elementele şi audierile.

"În acest moment s-a evitat, cu cât s-a putut, să nu fiu de față la audierea acestor persoane, a familie Dincă. Mai mult decât atât, am făcut și o plângere. Ieri am prezentat-o procurorului de caz, care mi-a zis că nu o poate înregistra la Caracal, am venit s-o înregistrez aici. Între timp, dânșii s-au grăbit să-i audieze, fără ca noi să știm, exact cei care au făcut această cerere.

Citeşte şi: Soţia lui Gheorghe Dincă va fi AUDIATĂ de procurorii DIICOT

Este depusă, dar dânşii au citat înainte, pe ascuns, şi mi-au spus să înregistrez aici plângerea că nu au cum să o înregistreze acolo. Deci, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi.

Orice avocat din dosar are dreptul (...) să pună întrebări martorilor, inculpaților, persoanelor care sunt audiate. Acest lucru disperă pe anchetatori, nu vor ca să fie puse și alte întrebări, decât pe care le pun dânșii care de multe ori nu sunt îndeajuns sau nu sunt puse bine", a mai completat avocatul.

 

Tonel Pop: "Mă simt urmărit!"

 

Întrebat dacă se încearcă ascunderea unor chestiuni, Pop a răspuns răspicat că "este pe faţă!". Acesta a spus apoi că simte că este urmărit.

Citeşte şi: INML, luat la PURICAT de Ministerul Sănătăţii. Cumpănaşu: "I-am arătat doamnei ministru de ce solicităm CONTROL"

"Mă simt urmărit, mă simt supravegheat, mă simt interceptat. O să fac o cerere către CSM și către procurorul general, pentru a se vedea şi a se verifica şi a fi verificaţi cât din fondurile DIICOT sunt alocate pentru cei care comentează împotriva DIICOT pe acest caz, indiferent câte dosare fac. Începând cu familiile, dacă sunt interceptate, cum sunt, presa, avocații, rudele părților vătămate. Eu cred că DIICOT alocă fonduri incredibil de mari pentru a-i supraveghea pe toţi", a mai spus Tonel Pop.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel