Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Tinerii români din Lazio, vizită la Roma Creștină
WhatsApp
În cadrul celei de-a 8-a zi a programului "Zile de Vacanță petrecute în biserică", tinerii români din Lazio au vizitat marți Cetatea Eternă, informează Episcopia Italiei. 

Primul obiectiv religios din program a fost Basilica „San Paolo Fuori le Mura", a 2-a cea mai mare biserică din Roma, după care a urmat biserica "San Pietro" de la Vatican, unde se află mormântul Apostolului Neamurilor, Sfântul Pavel, potrivit basilica.ro.

Copiii au mers apoi pe urmele primilor pelerini creștini din Roma, și au vizitat Basilica „San Giovanni in Laterano" unde se găsesc fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Acolo au fost organizate conform tradiției, primele pelerinaje creștine din capitala Italiei.

În fiecare biserică în care s-au închinat, tinerii au intonat imne religioase dedicate sfinților protectori ai edificiilor.

Organizatorul proiectului a fost Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Durata de desfăşurare este de nouă săptămâni, iar activităţile structurate pe diferite teme sunt organizate o dată pe săptămână.

Foto: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel