Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Teroare în Europa: Incendiile și grindina au făcut ravagii în Grecia. Temperaturi record în Italia
WhatsApp
Grecia se părjolește, mistuită de incendii și lovită de grindină, în partea de nord. Mii de oameni au fost evacuați deja. Și în Italia situația este gravă, fiind lovită de anticiclonul Lucifer.
captura video BBC

În Kavala, Grecia, ploaia cu grindină a durat doar o jumătate de oră, dar a provocat pagube însemnate. Gheața a spart geamurile mașinilor, a distrus grădini din oraș și a avariat panouri solare.

Vremea rea a făcut ravagii și în Thasos, una dintre principalele destinații de vacanță pentru românii care merg în Grecia. Turiștii au fugit de pe plajă și s-au ascuns la terase de teama bucăților de gheață, potrivit Realitatea PLUS.

vezi și: Anticiclonul "Lucifer" lovește Italia. ALERTĂ emisă de autorități: Temperaturi de peste 45°C

De departe, cea mai grav afectată regiune din Grecia este insula Evia. Aici însă, sute de hectare sunt cuprinse de flăcări în fiecare zi. Pompierii veniți din întreaga Europă încearcă să țină sub control incendiile de vegetație. Printre ei, sunt și peste 100 de români care s-au oferit să meargă în Grecia. Acolo, ei primesc recunoștința colegilor eleni.

Zeci de incendii sunt încă active și în sudul Italiei. De altfel, românii care vor să călătorească în această țară, în această perioadă, ar trebui să ia în calcul și temperaturile extrem de ridicate de acolo. Meteorologii anunță că urmează cea mai fierbinte săptămână a verii în Italia.

Vezi și: Alertă meteo! Europa fierbe la 45 de grade, iar România riscă să fie lovită de un ciclon din Marea Neagră

Valul de caniculă cauzat de un anticiclon african a fost botezat de specialiștii italieni „Lucifer”. Este cod roșu în 8 orașe, iar meteorologii spun că temperaturile pot ajunge în centrul și sudul țării și la 48 de grade. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe îi îndemnă pe românii care călătoresc în Italia și au nevoie de ajutor, pe fondul temperaturilor caniculare, să sune la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel