Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
TAROM are un nou DIRECTOR. ULTIMĂ ORĂ
WhatsApp
Consiliul de Administrație al TAROM a decis cine este noul director al companiei.

Potrivit Ziare.com, Consiliul de Administrație al TAROM a numit-o pe Daniela Mădălina Mezei în funcția de director general al companiei, în locul lui Caravan Maresi, care a preluat interimatul în 3 iunie 2019.

Informația a fost publicată pe site-ul companiei. Mandatul de director general a fost preluat pe 19 iunie 2019.

Mădălina Mezei a fost reprezentant TAROM în Belgia din aprilie 2009 și până în prezent, una dintre responsabilități fiind planificare și organizarea strategiei de piață și dezvoltare în regiune. Acceasta este absolventă a Academiei de Studii Economice (Facultatea de Management) București, având și un MBA (Master în Business Administration) . Daniela Mădălina Mezei lucrează în compania TAROM din anul 1997.

TAROM își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor și este membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania operează peste 50 de destinații proprii și destinații deservite de partenerii code share.

Compania deține una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 23 de aeronave, și este membru al Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATĂ) din 1993.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel