Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ţara vecină sub cod portocaliu şi galben de ninsoare. Avertismentul MAE pentru românii care vor călători prin acest stat
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, duminică şi luni, întreaga suprafaţă a teritoriului acestui stat va fi afectată de căderi abundente de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare.
Cod galben de vânt puternic și viscol la munte: Jumătate de țară sub avertizare meteo

MAE arată, într-un comunicat transmis, duminică, Agerpres, că pentru Bulgaria au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică:

- Cod portocaliu pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, pentru regiunile Vidin, Montana şi Vraţa. Cantităţile de precipitaţii vor fi abundente şi se va forma un strat de zăpadă de 30-40 cm; în apropierea malulului Dunării, stratul de zăpadă va fi de 15-20 cm;

- Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, pentru regiunile Pernik, Sofia-Regiune, Sofia, Loveci, Pleven, Gabrovo, Veliko Târnovo, Târgovişte, Ruse, Razgrad, Silistra şi Sumen. Precipitaţiile vor fi însoţite de rafale de vânt şi se va forma un strat de zăpadă de 10-15 cm. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei poleiului şi formării troienelor de zăpadă;

- Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, în următoarele regiuni: Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolyan, Varna şi Dobrici. Precipitaţiile mixte vor înregistra cantităţi maxime de 30-35 litri/mp. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei poleiului.

- Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie, în următoarele regiuni: Stara Zagora, Haskovo, Kârdjali, Sliven, Yambol şi Burgas. Precipitaţiile vor înregistra cantităţi de până la 25 litri/mp.

 

Căderi abundente de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare



MAE precizează că, în acest context, autorităţile bulgare recomandă atenţie sporită în trafic, adaptarea vitezei, echiparea autovehiculelor pentru circulaţie în condiţii de iarnă, respectarea semnalizărilor rutiere temporare montate şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. De asemenea, pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din Bulgaria - www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteolaram.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel