Potrivit noului program detaliat într-un comunicat al guvernului, qatarienii ce doresc să ajungă în Regatul Unit începând cu octombrie 2023 vor trebui să ceară în avans o autorizaţie de călătorie electronică (ETA) online, înainte de a intra pe acest teritoriu.
Sistemul va fi extins până la sfârşitul lui 2024 pentru toţi călătorii ce pot veni în Regatul Unit fără vize sau statut de imigraţie, după modelul a ceea ce există pentru a putea călători în SUA.
La ora actuală, călătorii care vin din majoritatea ţărilor europene, din SUA şi din Australia nu au nevoie de nicio autorizaţie înainte de a se duce în Regatul Unit.
„ETA vor întări securitatea frontierelor noastre, permiţându-ne să cunoaştem mai bine persoanele care caută să intre în Regatul Unit, împiedicând sosirea celor care reprezintă o ameninţare”, a declarat secretarul de stat britanic însărcinat cu imigraţia, Robert Jenrick.
Protecţia frontierelor constituie, după Brexit, o prioritate pentru guvernul conservator britanic.
La fel ca SUA, unde este în vigoare un sistem similar, vizitatorii vor trebui să facă online cererea lor de autorizare. Potrivit comunicatului, o aplicaţie va fi lansată şi o "decizie rapidă" va fi luată.
Odată ce vor avea această ETA - al cărei preţ pentru călător nu a fost precizat - vizitatorii vor putea să meargă cum şi când vor în Regatul Unit vreme de doi ani.
Irlandezii, care au o frontieră comună cu Regatul Unit, nu vor avea nevoie să facă aceste cereri, pentru că ei împart o zonă de liberă circulaţie cu Regatul Unit: Common Travel Area.
La rândul său, Uniunea Europeană prevede de asemenea să pună în funcţiune un program similar anul viitor, inclusiv, după cum prevede Brexit-ul, pentru cetăţenii Regatului Unit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News