Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Dolj, a fost arestat preventiv pentru trafic de minori, după ce a recrutat o minoră vulnerabilă şi a obligat-o să practice prostituţia în Marea Britanie, Germania, Italia, dar şi în Târgu Jiu.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, în luna ianuarie 2025, tânărul, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (situaţie materială precară, probleme familiale, lipsă de educaţie) a unei victime minore (17 ani) şi prin inducere în eroare (promisiuni de convieţuire), ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale.
"Astfel, acesta ar fi transportat şi adăpostit persoana vătămată minoră în locaţii închiriate în străinătate (Marea Britanie, Germania, Italia), dar şi în România (Târgu Jiu), unde, prin acte de violenţă fizică şi psihică, ar fi obligat-o să practice prostituţia. Sumele de bani provenite din activitatea infracţională ar fi fost însuşite de către acesta", informează IPJ Dolj.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au dispus măsura reţinerii faţă de acesta, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News