Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tânăr român, la spital după ce a fost înjunghiat într-o altercaţie, într-o gară
WhatsApp
Un tânăr de 26 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ''Sf. Pantelimon'' Focşani, luni, după ce ar fi fost înjunghiat în urma unui conflict care a avut loc în zona Gării din municipiul Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"În jurul orei 14,15, poliţiştii focşăneni au intervenit pentru aplanarea unui scandal care a avut loc pe Bulevardul Gării din municipiul Focşani. Din primele verificări, a rezultat faptul că în altercaţie au fost implicate şase persoane, pe fondul unor discuţii în contradictoriu. Una dintre persoanele implicate a suferit vătămări, fiind transportată la spital", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit reprezentanţilor spitalului judeţean, tânărul a fost operat de urgenţă după ce a suferit mai multe plăgi înjunghiate.

"Un tânăr de 26 de ani a ajuns la SJU Focşani, fiind operat de urgenţă după ce a suferit mai multe plăgi înjunghiate în urma unui conflict. Acesta a fost diagnosticat cu plaga înjunghiată braţ drept cu hemoragie externă masivă şi plagă înjunghiată hipocondru stâng", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma.

Persoanele identificate la faţa locului, implicate în altercaţie, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Focşani, pentru audieri.

La intervenţie a participat şi un echipaj de jandarmi din cadrul IJJ Vrancea, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru stabilirea împrejurării producerii incidentului şi luarea măsurilor legale ce se impun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel