Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tânăr român condamnat pentru tentativă de omor, oprit când încerca să fugă din ţară
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră de la Petea au identificat şi predat autorităţilor competente un cetăţean din judeţul Botoşani, căutat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
politia_de_frontiera

"În data de 3 februarie a.c., în jurul orei 9,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român, C.V. în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani. La verificări, colegii noştri au constatat că tânărul este căutat de autorităţile din România. Tribunalul Botoşani a emis pe numele lui, în data de 1 februarie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor", a precizat Iulia Stan.

Potrivit aceleiaşi surse, tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel