Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Talibanii au organizat o înmormântare pentru forțele americane și NATO - FOTO
WhatsApp
Talibanii și susținători ai acestora au organizat o înmormântare pentru forțele americane și NATO, după retragerea acestora din Afgansitan, în orașul Khost din estul țării.
Talibanii au organizat o înmormântare pentru forțele americane și NATO. FOTO: captură Twitter @BBCSalman

Mulțimea a fost fotografiată în timp ce ridica steaguri și arme.Parada a inclus și rugăciuni false deasupra unor sicrie care au fost acoperite cu steagurile SUA, Marii Britanii, Franței și NATO, potrivit Reuters.

„31 august este ziua noastră oficială a libertății. În această zi forțele americane și NATO de ocupație au fugit din țară”, a declarat liderul taliban Qari Saeed Khosti pentru o televiziune locală.

 

Armata americană a încheiat retragerea din Afganistan lăsându-i stăpâni pe talibani

 

După 20 de ani armata americană a încheiat retragerea din Afganistan lăsându-i stăpâni pe talibani.

Cel mai lung război din istoria Americii va rămâne în cărțile de istorie prin eșecuri colosale promisiuni neîndeplinite, și o retragere precipitată care a costat viețile a 180 de afgani și 13 militari americani, relatează Știrile PRO TV.

Generalul cu 2 stele Chris Donahue a fost ultimul militar american care a părăsit Afganistanul. El şi ambasadorul Statelor Unite au urcat ultimii în avion.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel