Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sute de protestatari, în fața CSM. Oamenii sunt revoltați și cer demisia Liei Savonea
WhatsApp
Câteva sute de persoane se adună miercuri seară în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii din București, ca reacție la dezvăluirile recente din documentarul publicat de Recorder. 

Manifestanții afișează pancarte cu mesaje precum „Corupția sufocă magistratura”, „Cât ne mai chinuim să fim stat european”, „Schimbarea vine prin implicare” sau „Cum doriți să achitați?”, în timp ce strigă lozinci precum „Justiție, nu mafie”, „Noi vrem dreptate, nu imunitate”, „Jos Predoiu”, cu referire la fostul ministru al Justiției, aflat în prezent la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. 

Protestatarii cer demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, și a ministrului Justiției, Radu Marinescu. Aceștia consideră că situația actuală din sistemul judiciar pune în pericol independența justiției și afectează democrația română.

Acțiunea are loc după ce Recorder a publicat o anchetă în care sunt prezentate mai multe nereguli și presiuni la adresa magistraților care în final duc la prescripția dosarelor unor persoane publice din România. 

Organizatorii evenimentului atrag atenția că legislația favorizează abuzurile, iar judecătorii cinstiți sunt supuși intimidărilor. Aceștia susțin că prezența cetățenilor reprezintă un semnal de susținere pentru magistrații „majoritar integri”, care, din teama de represalii din partea unei „administrații corupte”, evită să ia poziție publică.

Protestatarii s-au organizat pe Facebook, miercuri dimineață 

Printre principalele revendicări ale protestatarilor se află modificarea legislației pentru prevenirea abuzurilor în justiție. Aceștia cer eliminarea prescripției pentru faptele de corupție și interzicerea posibilității ca magistrații să își aleagă procurorii care îi anchetează. De asemenea, manifestanții cer reforme care să garanteze transparența și responsabilitatea în sistemul judiciar, astfel încât cetățenii să poată avea încredere în actul de justiție.

Pe rețelele sociale, inițiatorii protestului spus că independența justiției este esențială pentru democrație și pentru protecția drepturilor cetățenilor. Au ținut să precizeze că protestul nu este îndreptat împotriva magistraților, ci împotriva presiunilor și practicilor care slăbesc sistemul judiciar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel