Jen Psaki a anunțat că președintele Joe Biden va ordona ca toate steagurile să coboare în bernă timp de cinci zile pentru a marca „reperul solemn” a 500.000 de morți americani din Covid-19.
„Mai târziu astăzi, președintele, prima doamnă, vicepreședintele și soțul vicepreședintelui vor marca reperul solemn privind cele 500.000 de vieți americane pierdute în fața Covid-19. Ei vor cere tuturor americanilor să se alăture într-un moment de reculegere în timpul unei ceremonii de aprindere a lumânărilor la apusul soarelui”, a declarat Psaki în cadrul conferinței de presă de luni de la Casa Albă, citat de CNN.
De asemenea, președintele Biden va ordona coborârea tuturor steagurilor în bernă în următoarele cinci zile, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News