Update 22:58 Protestul antiguvernamental din Piaţa Victoriei se apropie de final, circulaţia fiind reluată în zonă.
În piaţă se mai află câteva zeci de manifestanţi, dar în punctul maxim al mitingului, în faţa Guvernului se aflau aproximativ 1500 de persoane.
Update 22:43 - Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost identificat luni seară, în jurul orei 21.00, în Piaţa Victoriei, ca având asupra sa mai multe obiecte periculoase, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
Jandarmii au scos, luni seară, din rândul celor care protestează în Piaţa Victoriei o persoană aflată în stare de ebrietate, care profera injurii la adresa celor din jur.
În Piaţa Victoriei s-au strâns câteva sute de protestatari, care se manifestă zgomotos cu fluiere şi vuvuzele şi scandează "Demisia, demisia", "Hoţii, hoţii", "Jos Guvernul", "Nu scăpaţi".
De asemenea, participanţii la protest flutură steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene.
Printre cei prezenţi se află şi mulţi părinţi cu copii mici.
Traficul a fost restricţionat luni seara pe Şoseaua Kiseleff, de la străzile Arhitect Ion Mincu şi Paris către statuia Aviatorilor, din cauza protestului antiguvernamental, potrivit Poliţiei Capitalei.
Interdicţia a fost instituită în jurul orei 21,00 .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News