Republica Palau, un arhipelag cu o populație de aproximativ 18.000 de persoane, a primit sâmbătă primul transport cu vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică americană Moderna. Vaccinările au început a doua zi, a anunțat Ministerul Sănătății din Palau pe Twitter.
Primul transport a inclus 2.800 de vaccinuri, care vor fi administrate în două doze la câte o persoană, la distanță de 28 de zile. Angajații din domeniul sănătății, oficialii cheie și cetățenii vulnerabili vor fi printre primii care vor fi vaccinați, potrivit ministerului Sănătății.
Până în prezent, Palau nu a înregistrat niciun caz de coronavirus sau deces legat de virus, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
În ianuarie, când virusul a început să se răspândească în Asia și Pacific, Palau a fost printre primele state care au implementat controale foarte stricte la frontieră. Granițele sale au fost complet închise până în martie, iar în aprilie s-a început testarea în masă a populației.
Aceste măsuri au fost esențiale pentru controlul Covid-19, a declarat ambasadorul Palau la ONU, în luna mai.
Națiune independentă, dar în strânsă asociere cu Washingtonul, Palau are acces la programul de vaccinare anti-Covid-19 al Statelor Unite.
Arhipelagul are o suprafață de doar 459 de kilometri pătrați, aproximativ o șesime din suprafața Rhode Island, cel mai mic stat american. Această caracteristică avantajează națiunea în cursa imunizării, potrivit coordonatorului campaniei, Ritter Udui. „Suntem norocoși că avem acces la vaccinuri, iar dimensiunea redusă a statului ne avantajează în desfășurarea campaniei”, a spus Udui.
„Vaccinarea nu este obligatorie, dar scopul nostru este să imunizăm 80% din populație”, a mai spus oficialul.
Palau a planificat inițial ca vaccinările să fie finalizate până în mai, dar Udui a spus că acest termen „va fi prelungit, cel mai probabil”, din cauza unei încetiniri a distribuției din SUA.
Sylvia Osarch, 60 de ani, doctor în medicină geriatrică, a fost prima persoană din Palau care a primit vaccinul, duminică.
„Sunt fericită să dau un exemplu comunității mele”, a spus ea, potrivit Digi24. „Vreau să le spun oamenilor că am făcut vaccinul pentru a-i proteja. Deci, când le vine rândul, îi rog să se vaccineze pentru a ne proteja pe noi, cei care oferim servicii medicale.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News