Agenția Spaniolă pentru Medicamente și Produse de Sănătate (Aemps), aflată în subordinea Ministerului Sănătății din Spania, a dispus încetarea comercializării și retragerea de pe piață a mai multor loturi de cremă hidratantă binecunoscută.
Mai exact, este vorba despre produsul Nuky Soft și sunt afectate loturile 211125, 211001, 210726. Această notificare a fost făcută publică de Serviciul de Control Farmaceutic și Produse Sanitare din Catalonia.
Lista de ingrediente a loturilor afectate de acest produs cosmetic indică faptul că acesta conține butilfenil metilpropional . Această substanță este inclusă în Anexa II (lista substanțelor interzise din produsele cosmetice) din Regulamentul (CE) 1223/2009.
Butilfenil metilpropional sau Lilial este un compus chimic organic din grupul aldehidelor aromatice. Se caracterizează prin aroma sa florală , care amintește de mirosul de ciclamen sau de lăcrămioare și a fost utilizat pe scară largă în produsele cosmetice până la interzicerea sa, potrivit Organizației Consumatorilor și Utilizatorilor (OCU).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News