Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Înarmat cu un cuțit, un român și-a amenințat vecinul. I-a spart ușa și i-a spus că îl va ucide
WhatsApp
Agenții Poliției Naționale au arestat la Valencia un bărbat în vârstă de 33 de ani, de origine română, acuzat că și-a amenințat vecinul cu un cuțit și că i-a spart ușa casei sale, potrivit unor surse din poliție.
politia_spania_roman_arestat

Evenimentele au avut loc, ieri după-amiază, când polițiștii au fost solicitați să meargă la o locuință din cartierul Marítim, unde un bărbat  român și-ar fi amenințat vecinul cu un cuțit.

În cursul după-amiezii, un vecin român l-ar fi amenințat pe altul, spunându-i că îl va ucide. Mai mult, i-a spart ușa casei, încercând să intre.  Victima a reușit să împiedice agresorul să intre în casă și a sunat speriată la poliție, transmite levante-emv.com.

Cu toate acestea, atacatorul ar fi încercat să-l înjunghie pe vecinul său, prin ușa spartă. Imediat la fața locului a ajuns un echipaj al Poliției Naționale și au localizat suspectul, care, între timp, fugise în clădirea vecină.  În cele din urmă, el a fost identificat de poliție și arestat ca presupusul autor al infracțiunilor de amenințarea cu moartea și distrugere de bunuri.  Românul arestat, care are  antecedente penale, a fost adus în fața justiției.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel