Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Hoț român, dat de gol de imaginile de pe camerele de supraveghere. A furat bani și bijuterii de patru mii de euro  
WhatsApp
Garda civilă îl cercetează pe un tânăr de 23 de ani, de naționalitate română, ca presupus autor al unei infracțiuni de intrare prin efracție într-un imobil din orașul Limones-Moclín, de unde a sustras bani și bijuterii, în valoare de aproximativ patru mii de euro.
Foto ILUSTRATIV

Românul a folosit metoda "rudei", pentru a afla este cineva în casă înainte de a încerca să o jefuiască. Tânărul suna la ușă și, dacă cineva deschidea, spunea că îl caută pe un văr pe nume Paco, care i-ar fi promis un loc de muncă. Pe 14 februarie, în jurul orei 17:00, victima a ieșit din casă să se plimbe. La scurt timp, a sosit românul, car ea sunat la ușă. După ce a văzut că nimeni nu răspunde, a intrat în casă de unde a sustras toate bijuteriile și banii din imobil. 

După plângerea depusă de victimă, Garda Civilă din Pinos Puente a demarat o ancheta. Agenții au mers la casa reclamantului unde au descoperit că proprietarul unei case vecine avea un sistem exterior de supraveghere video. Agenții au cercetat imaginile și au descoperit vehiculul cu care sosise hoțul.

Garda Civilă din Pinos Puente a continuat căutările, cu toată că nu cunoștea adresa hoțului, iar mașina nu era pe numele său. Proprietarul vehiculului era o femeie din Murcia care o vânduse unei terțe părți, iar aceasta din urmă tânărului român. Până la urmă, agenții l-au localizat, pe 22 februarie, pe hoț și l-au transferat în cazarma Gărzii Civile din Pinos Puente, românul fiind acuzat de jaf, scrie granadahoy.com.

Garda Civilă a menționat că imaginile video i-au ajutat în identificarea hoțului. "Nu toată lumea poate avea un sistem de supraveghere video extern la domiciliu, prin urmare colaborarea comercianților sau a persoanelor care le au instalate este foarte importantă în desfășurarea anchetelor. Din 2006, Garda Civilă a depus un efort semnificativ pentru a-și optimiza relația cu sectorul securității private în beneficiul securității cetățenilor", au transmis reprezentanții Gărzii Civile.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel