"Pompi nu a omorât o muscă în viața lui, era foarte nobil, foarte umil, pâinea lui Dumnezeu". Așa îl descrie familia pe Lorenzo Pompiliu Cazacu Motoi, tânărul de 21 de ani, care a fost ucis de un bărbat, la sfârșitul săptămânii trecute în Toledo.
Andrei, vărul tânărului de 21 de ani, care a murit în Toledo, crede că ucigașul este un psihopat. El povestește pentru ABC despre atacul mortal comis de un bărbat cu o mască cu craniu și un cuțit, care nu a fost încă arestat.
Vezi și: Spania. Tânăr român, ucis după ce i-a dat criminalului toți banii pe care-i avea
Andrei este devastat, la fel ca întreaga familie a lui "Pompi", cum îi spuneau încă de când era copil. „Era foarte nobil, foarte umil, o bucată de pâine. Nu am cuvinte să-l descriu, nu merita asta", a declarat pentru ABC Andrei, vărul lui Lorenzo, așa cum îl cunoșteau prietenii săi. "Este ceea ce mă doare cel mai tare; dacă vărul meu era o persoană rea, implicată în ceva necurat, dar nu...".
Spaniol dintr-o familie de români, Pompi era un "geniu al calculatoarelor, era un cibernetician", spune Andrei: "Stătea foarte mult acasă, cu calculatorul, cu jocurile, cu prietenii. Era un ciudat cibernetic", adaugă vărul său.
Pompi ar fi împlinit 22 de ani pe 30 aprilie. Dar la primele ore ale dimineții de duminică, un criminal, înarmat cu o macetă, i-a pus în mod tragic capăt vieții. "Vărul meu era acasă cu niște prieteni, ca orice alt tânăr de vârsta lui. Stăteau la un pahar de vorbă și Pompi i-a spus unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi să-l însoțească pe stradă pentru o plimbare, pentru că avea nevoie de aer curat.... Ce moment nepotrivit", deplânge Andrei.
„S-a întâmplat în fața casei lui", povestește el. „Pompi și prietenul său se plimbau și vorbeau despre treburile lor în parc. Dintr-o dată, au dat peste acest individ, purtând o mască de craniu, cu cagulă și cu o maceta în mână. Le-a spus să îi dea tot ce au. Prietenul l-a rugat să se calmeze, că nu trebuia să se ajungă la asta. Apoi el a dat cu maceta pe jos pentru a arăta că este reală, iar vărul meu a scos o bancnotă de zece euro și telefonul mobil“, relatează Andrei.
"Atunci Pompi l-a întrebat câți bani i-a dat, pentru că se aflau într-un loc întunecat. El, infractorul, i-a spus zece euro, iar Pompi i-a cerut să i-i dea înapoi pentru a-i da o bancnotă de cinci euro. Ca să vă arăt cât de inocent este vărul meu... În acel moment, criminalul, l-a lovit cu maceta în gât, iar prietenului său i-a tăiat urechea și fața. Slavă Domnului că s-a dat înapoi!“, a relatat varul lui Pompi.
Prietenul lui Pompi "este traumatizat", mai spune Andrei, căruia îi e clar că "tipul nu urmărea cei zece euro. Dacă te duci după bani, îi iei și fugi. Este un psihopat", care nu a fost încă arestat. Despre ucigaș, Andrei spune că se știu foarte puține lucruri. „Ar putea fi de origine latină din cauza vocii sale și este mai scund decât Pompi și prietenul său, doi tipi mari de peste un metru și 80 de centimetri înălțime“, argumentează el.
"Suntem devastați de modul în care s-a întâmplat", spune Andrei, care a postat necrologul vărului său pe pagina sa de Facebook. "Abia a ieșit din casă și, tot atunci iese, ca să zic așa, un nebun, un nenorocit, îi pune capăt zilelor. Unchiul meu a vorbit cu primăria pentru a pune o cruce pe locul unde a murit", spune vărul lui Pompi. Viața lui a fost curmată cu câteva ore înainte de noaptea de Halloween, în ajunul Zilei Tuturor Sfinților și în ziua în care Pompi a fost înmormântat în cimitirul din Toledo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News