Fiecare etapă cuprinde faţă de precedenta un nivel superior de deschidere a centrelor comerciale, sectorului Horeca, sectorului educaţional şi activităţilor culturale, sportive şi religioase, a spus Sanchez într-o declaraţie televizată.
El a precizat că şcolile rămân închise până în septembrie, cu excepţia activităţilor de recuperare sau pentru copiii mai mici de şase ani ai căror părinţi nu pot lucra de acasă.
„În cel mai bun caz, faza de dezescaladare către noua normalitate va avea o durată minimă de şase săptămâni şi maximă de opt săptămâni pentru întreg teritoriul spaniol”, a subliniat şeful executivului de la Madrid.
Ridicarea restricţiilor va începe de pe 4 mai, iar în aplicarea progresivă a planului se va ţine cont de elemente precum evoluţia ratei noilor infecţii COVID-19, numărul de paturi de terapie intensivă disponibile în fiecare regiune şi modul în care sunt respectate pe plan local măsurile de distanţare socială.
Începând din 13 aprilie în Spania s-au reluat activităţile economice neesenţiale, sistate pe 30 martie în cadrul măsurilor de prevenire a extinderii epidemiei, iar începând de săptămâna aceasta s-a aplicat o primă relaxare a măsurilor de izolare, respectiv permisiunea pentru ieşirea copiilor din case doar pentru a însoţi un adult la magazinele alimentare sau la farmacii.
Odată încheiată „faza 0”, în care Spania se regăseşte deja, potrivit declaraţiei lui Sanchez, centrele comerciale, restaurantele, hotelurile, lăcaşurile de cult se vor putea redeschide progresiv, dar cu respectarea limitelor stricte de frecventare şi a distanţelor de siguranţă.
Deplasările spaniolilor vor fi permise numai în interiorul provinciilor unde au domiciliul şi folosirea măştii va fi „puternic recomandată”, mai ales în mijloacele de transport în comun, a mai menţionat premierul spaniol.
Cu 232.128 de cazuri de COVID-19 confirmate, Spania este, după SUA, a două ţară cea mai afectată de pandemie şi a treia raportat la numărul deceselor, după SUA şi Italia, înregistrând până în prezent 23.822 de decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News