"Ignorarea riscului de epidemie şi ridicarea stării de alertă într-un mod precipitat ar fi o eroare absolută, totală şi impardonabilă", a pledat socialistul în faţa deputaţilor care urmează să voteze în cursul zilei prelungirea cu două săptămâni a acestui regim ce limitează strict deplasările, în pofida opoziţiei conservatorilor şi a extremei drepte.
Starea de alertă, care a fost deja prelungită de trei ori şi expiră sâmbătă la miezul nopţii, a permis executivului să impună pe 14 martie o izolare dintre cele mai stricte care a început să fie relaxată la sfârşitul lui aprilie.
Potrivit noului bilanţ publicat miercuri de Ministerul Sănătăţii şi care a confirmat încetinirea clară a epidemiei, Spania a înregistrat 244 de morţi de coronavirus în 24 e ore, o creştere după trei zile sub 200 de decese.
În total, numărul deceselor se ridică la 25.857, în timp ce totalul cazurilor confirmate a depăşit 220.000, într-una dintre ţările cele mai afectate de pandemie din lume.
Citeşte şi: Planul Spaniei în PATRU FAZE pentru revenire. Iată ce se întâmplă din 11 mai
"Progresăm foarte bine", dar "ar fi cu adevărat trist dacă, din dorinţa de a ieşi din izolare mai repede decât este recomandat, am pierde tot ce am câştigat", a avertizat directorul Centrului de urgenţe sanitare, dr. Fernando Simon.
După ce a permis plimbările copiilor la finalul lui aprilie şi apoi ieşirile adulţilor în special pentru a face sport în weekendul trecut, guvernul intenţionează să lanseze luni o nouă fază a planului de ieşire din izolare care urmează să se încheie până la sfârşitul lui iunie.
"Restricţiile vor fi din ce în ce mai puţin severe, dar vor exista în continuare restricţii şi aceste restricţii necesită o stare de alertă" pentru a fi aplicate, a spus Pedro Sanchez, care s-a asigurat că deţine majoritatea necesară în parlament datorită liberalilor de la Ciudadanos şi naţionaliştilor basci.
Modul în care a gestionat criza guvernul este criticată sever de Partidul Popular, principala forţă de opoziţie de dreapta, dar şi de extrema dreaptă şi de separatiştii catalani, care consideră că executivul foloseşte excesiv acest regim de excepţie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News