Avocatul lui Vîntu susține că în detenție, omul de afaceri nu are condiții bune, având în vedere că suferă de mai multe boli, printre care diabet și tuberculoză. Mai mult, apărătorul lui Vîntu spune că starea de sănătate a acestuia se va agrava dacă nu va fi pus în libertate. Recent, Sorin Ovidiu Vântu a cerut eliberarea condiționată, însă magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 au respins cererea.
„SOV se află în acest moment în executarea unei pedepse de 11 ani de închisoare (4017 zile), așa cum a rezultat în urma contopirii. Și, din data de 4 Decembrie 2019, a fost propus a fost propus pentru liberare condiționată, asta după ce a executat deja nu mai puțin de 2330 zile până în acest moment. Asta după ce, în paranteză fie spus, în această perioadă, prin 2014, a contactat și o tuberculoză din mediul penitenciar, mediu de care «beneficiază» atât deținuții cât și personalul ANP. (...)
Sorin Ovidiu Vîntu este foarte grav bolnav. Și pe punctul de a pierde cel puțin 4 degete de la un picior... dacă nu cumva, Doamne ferește, mai mult de atât. Și cu toate astea... nimic din cele de mai sus nu au contat în fața Judecătoriei Sectorului 5. În fața cererii Parchetului de a amâna cu nu mai puțin de 12 luni liberarea condiționată, tânăra judecătoare de la 5 a respins «propunerea de liberare condiționată formulată cu privire la petentul condamnat Vîntu Sorin Ovidiu ca neîntemeiată», stabilind «termen de reiterare a cererii în Comisia pentru liberare condiţionată la data de 20.09.2020»”, a precizat avocatul Dan Chitic, într-o scrisoare deschisă, potrivit B1 TV.
În opinia reprezentantului legal al omului de afaceri, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi trebuit să fie liber încă de acum 8-10 luni.
Vântu execută o pedeapsa de 11 ani de închisoare, după ce instanța a contopit sentințele din mai multe cazuri. Cele mai celebre condamnări sunt cea de 8 ani de închisoare din dosarul căderii Fondului Național de Investiții și pedeapsa de 10 ani primită în dosarul Petromservice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News