Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sibiu: Un șofer beat s-a dus cu mașina la Poliție ca să anunțe un accident produs cu o zi înainte
WhatsApp
Un bărbat s-a dus cu mașina la Poliție ca să anunțe un accident produs cu o zi înainte. Polițiștii au simțit mirosul de alcool și au decis să-l testeze pe șofer. Acum, pe lângă problemele cauzate de accident, bărbatul trebuie să dea socoteală și într-un dosar penal.
Foto: ILUSTRATIV

Potrivit IPJ Sibiu, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitatea Benești, s-a dus la Postul de Poliție Alțâna ca să declare că a lovit un stâlp de electricitate cu o zi înainte. El le-a spus polițiștilor că în urma accidentului nu au fost decât pagube materiale.

În timpul discuțiilor, agenții au simțit că bărbatul mirosea a alcool, așa că l-au testat și au aflat că acesta era beat criță.

"Întrucât bărbatul a condus un autovehicul până la postul de poliție și emana un miros puternic de alcool, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, au anunțat polițiștii, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel