Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Service-urile auto, AVÂNT în criza economică. Mija(șef RAR): "Cereri pentru autorizarea a noi ateliere"
WhatsApp
Service-urile auto și-au continuat activitatea, iar antreprenorii chiar au dorit să-și deschidă noi ateliere chiar și în perioada pandemiei, anunță Claudiu Mija, șeful RAR responsabil pentru Departamentul de Inspecții Tehnice Periodice și Supraveghere a Parcului Național de Vehicule. 
Foto ILUSTRATIV

"După conștientizarea situației de pandemie, de criză în care ne aflam, tot ce-am făcut a fost să încercăm să ne poziționăm corect. (...) Noi am analizat situația fără a intra în panică. Am privit întregul tablou creat și am adunat informații atât din țară cât și din străinătate de la organisme similare. Am căzut de acord că siguranța deplasării pe drumurile publice trebuie să rămână o prioritate și în această perioadă în care sistemul de transport reprezenta o componentă vitală a economiei naționale. (...) La nivelul RAR erau deja programări de activitate în avans, iar posesorii acestor vehicule voiau să finalizeze activitățile în cauză. Ei au constituit un motor pentru noi. De asemenea stațiile ITP desfășurau activitate. Noi am realizat analize zilnice începând cu jumătatea lunii martie, am văzut care sunt stațiile care lucrează, am verificat volumele. Am constatat dorința de a-și desfășura în continuare activitatea. Erau solicitări primite de la agenți economice care doreau în continuare chiar și în acea perioadă să-și autorizeze noi ateliere: fie că vorbim de întreținere, reparații, dezmembrări, stații ITP, verificări tahografe. În felul acesta am fost obligați să avem o atitudine pro activă," a spus Claudiu MIJA, Șeful Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule , Registrul Auto Român, în cadrul dezbaterii online “Upgrade România - Investițiile, motorul de pornire a economiei“, organizată de trustul de presă DC Media Group.

Video:

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel