Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şeful sindicatului EUROPOL: "Poliţiştii s-au bazat pe intuiţie. Au vorbit cu olandezul pe Whatsapp"
WhatsApp
Cosmin Andreica, preşedintele sindicatului EUROPOL, a declarat că poliţiştii l-au contactat pe cetăţeanul olandez abia la 24 de ore după ce a fost anunţată dispariţia Adrianei, fetiţa de 11 ani in Gura Şuţii, pe Whatsapp.
Sursa foto: captură Antena 3

La începutul intervenţiei sale la Realitatea TV, Andreica a ţinut să laude poliţiştii pentru activitatea lor.

"Este important de precizat că totul s-a petrecut repede, în tot şirul evenimentelor. Din momentul în care fetiţa a fost dată dispărută, până în momentul în care poliţiştii au reuşit să verifice cele 36 de camere video, a durat zeci de ore şi au fost implicaţi zeci de poliţişti", a declarat Cosmin Andreica, la Realitatea TV.

 

Cosmin Andreica: "Poliţiştii s-au bazat pe intuiţie"

 

Olandezul era în cercul de suspecţi, dar ca martos la momentul în care a părăsit ţara, a mai precizat şeful sindicatului EUROPOL.

"Nici la momentul în care olandezul deja nu se mai afla în România, încă nu exista o certitudine, nici măcar un dubiu la persoana lui. Făcea parte din cercul de suspecţi constituit pe baza prezenţei unor persoane la acel moment în proximitatea fetiţei.

Citeşte şi: BREAKING. Olandezul bănuit de uciderea Adrianei s-a SINUCIS

În tot acest interval de timp, poliţiştii s-au bazat pe intuiţie. Pentru că, dacă nu erau acele imagini video, cred că nici în momentul de faţă nu aveam autorul acestei teribile tragedii pentru că în lipsa unor mecanisme pe care să le avem la dispoziţie, suntem la voia întâmplării lăsaţi şi doar o intuiţie cum a fost şi cea a colegilor, care au verificat şi au observat cum autoturismul olandezului părăseşte localitatea şi este văzut abia după 30 de minute pe următoarea cameră de supraveghere, în condiţiile în care acel drum trebuia să fie parcurs în 2-3 minute, abia din acel moment am putut avea o anumită bănuială asupra acestui individ şi, bineînţeles, coroborat cu celelalte imagini în care au reuşit colegii să observe acei pantaloni roz pe care fetiţa i-a purtat vineri", a mai spus Andreica, la Realitatea TV.

 

Cosmin Andreica: "Poliţiştii i-au trimis mesaje pe Whatsapp"

 

Olandezul a fost inclus în cercul de suspecţi abia sâmbătă, la ora 19:00, la aproape 24 de ore de când a fost reclamată dispariţia minorei. Poliţiştii nu au reuşit să îl contacteze înainte să urce în avionul spre casă, însă au avut un schimb de mesaje pe Whatsapp cu suspectul.

"Colegii noştri, după ce au aflat identitatea persoanei căreia i-a fost închiriată maşina, au luat legătura cu el telefonic, fără să poată stabili o legătură, i-au lăsat un mesaj şi au avut o discuţie pe Whatsapp după ce a ajuns deja în Olanda. Însă, la acel moment, era doar simplu potenţial martor, ca să spun aşa, pentru că această maşină a fost văzută în localitate şi a fost verificată la fel ca toate celelalte autoturisme. 

Citeşte şi: Presa olandeză: Suspectul a intrat INTENŢIONAT cu maşina într-un camion

Însă din cauza faptului că acel autoturism aparţinea unei persoane juridice care i-a subînchiriat acel autoturism, s-a ajuns foarte târziu la identitatea şi la persoana olandezului.

Colegii mei au luat legătura cu el să ne confirme dacă a fost conducătorul autoturismului în data respectivă şi dacă a folosit maşina în ziua respectivă, în localitatea respectivă. În acel moment nu exitsa niciun fel de ele,ment care să conducă la ideea că ar fi fost fără dubiu autorul.

Citeşte şi: Şeful Poliţiei Române CONFIRMĂ sinuciderea olandezului. Ce se va întâmpla cu ancheta

În situaţia în care nu era un dosar penal înregistrat şi o solicitare oficială cu privire la persoana acestui olandez, nu se putea solicita un cazier. Acest olandez a fost identificat doar sâmbătă, cu puţin înainte de ora 19:00", a mai spus şeful sindicatului EUROPOL.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel